Proteste în Bucureşti şi în ţară: grefierii, angajaţii din administraţia publică şi din agenţiile de mediu sunt nemulţumiţi de legea salarizării
La mitingul de la Parlament faţă de proiectul Legii salarizării, desfăşurat între 11.00 şi 13.00, vor participa Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), SED LEX – locale, PRO LEX, Forţa Legii, precum şi ale sindicate din domeniul administraţiei publice atât din Bucureşti, cât şi din ţară. Cei care nu vor participa la protestul de la Parlament, vor înceta activitatea.
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a anunţat, printr-un comunicat, că va participa la mitingul de la Parlament.
Manifestanţii vor solicita Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, cameră decizională, să adopte şi să susţină amendamentele propuse de organizaţiile sindicale, a precizat Cartel Alfa în comunicat.
Sindicatele din administraţia publică au înaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare.
Cartel Alfa afirmă că stabilirea nivelului salariilor de bază exclusiv de către aleşii locali, care nu au competenţa necesară în acest domeniu, fiind aleşi politic şi nu după competenţe precum lucrătorii din domeniu, va duce la politizarea excesivă a funcţiei publice, la un nou val de discriminări în administraţia publică locală şi la menţinerea şi adâncirea haosului din sistem.
„Credem că această măsură propusă de partidul de guvernare prin legea salarizării este doar un prim pas într-un program mai amplu de subordonare politică a actului administrativ, care va fi continuată prin procesul descentralizării, realizat în principal după considerente şi interese politice şi nu de eficienţă”, se mai arată în comunicat.
Grefierii de la mai multe instanţe din ţară au început de luni protestul faţă de legea salarizării, a declarat preşedintele ProJust, Ştefania Teleman, susţinând că această categorie profesională pierde venituri prin noua lege şi că reprezentanţii acesteia nu au fost invitaţi la negocieri cu decidenţii politici.
„Protestele au început astăzi (luni, n.red.) la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Alba, la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei şi în mai multe judeţe din ţară şi vizează legea unitară de salarizare. (…) Noi suntem o categorie care pierde la salarizare”, a declarat pentru News.ro preşedintele asociaţiei ProJust, Ştefania Teleman.
Ea susţine că prin viitoarea lege grefierii cu studii superioare juridice pierd sporurile de vechime în muncă şi că nu au fost invitaţi la negocieri când s-au stabilit condiţiile legii.
„Sporurile se limitează la 30% din anvelopa salarială a angajatorului. Unii pot primi sporuri de 30%, alţii nu vor primi nimic. Am încercat să vorbim cu parlamentarii, dar nu avem nicio reacţie din partea lor. Am cerut să fim invitaţi la negocieri la Ministerul Muncii, dar nu ne-a chemat nimeni. Suntem într-o situaţie foarte complicată, nu ştim cât va dura protestul, cert este că el va continuă”, a mai arătat Teleman.
Un alt sindicat al grefierilor, IUS- LEX, a anunţat luni că grefierii, personalul conex şi auxiliar de la instanţele gălăţene intră, începând de marţi în grevă pe termen nelimitat, cu întreruperea programului de lucru între orele 11.00 şi 13.00, asigurând doar cazurile urgenţe, în cadrul unui protest iniţiat de sindicatul IUS-LEX, angajaţii instanţelor fiind nemulţumiţi de prevederile proiectului legii salarizării.
Federatia Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM) a anunţat declanşarea conflictului de muncă, astfel încât marţi, între 11.00 şi 13.00, „angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia mediului şi angajaţii Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului vor fi într-un nou protest spontan”.
„Având în vedere că în urma protestelor anterioare din data de 14.03.2017, 21.03.2017 şi 27.04.2017 nu a existat nicio reacţie de susţinere din partea Ministerelor /Guvernului /factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaţilor din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, mai mult lipsa de răspuns la solicitările noastre scrise, ne vedem nevoiţi să declanşăm conflictul de muncă, astfel încât astăzi (marţi, n.r.), 30.05.2017, între orele 11.00-13.00 angajaţii ANPM şi ai APM- urilor vor fi într-un nou protest spontan şi vor inregistra conflictul de muncă la Ministerul Mediului şi la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social”, au anunţat reprezentanţii FSUM.
Unităţile la care se declanşează conflictul de muncă sunt cele din judeţele Galaţi, Timiş, Hunedoara, Arad, Dâmboviţa, Bacău, Botoşani, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Giurgiu, Călăraşi, Covasna, Cluj, Iaşi, Gorj, Mehedinţi, Teleorman, Vrancea, Satu Mare, Vâlcea, precum şi în Bucureşti.
De asemenea, angajaţii Romatsa vor intra în grevă începând cu ora 9.00, ca semn de protest faţă de neîncheierea contractului colectiv de muncă, după ce negocierile sindicatului cu conducerea regiei, care are monopolul dirijării traficului aerian din România, au eşuat luni. Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30% din traficul aerian. Pe perioada grevei, angajaţii vor asigura 30% din trafic, însă nu este posibil să fie anunţate în prezent exact cursele care vor fi anulate sau întârziate, deoarece decizia va fi luată de către Eurocontrol, au precizat luni sindicaliştii, la ieşirea de la negocieri.
„Există şanse rezonabile ca greva să fie suspendată mâine. (…) Nu după şase ore, ci după o oră, două ore”, a spus liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, la ieşirea de la discuţiile de la Ministerul Transporturilor, care au durat trei ore.
Sinidcaliştii au precizat că exista un termen limită pentru depunerea proiectului de buget al regiei, termen care este luni, şi că există riscul ca Romatsa să intre în faliment.