Proteste în Capitală – Sindicatele poliţiştilor şi personalului contractual din MAI vor marca Ziua Poliţiei în stradă

Reprezentanţii Federaţiei şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI protestează joi, de Ziua Poliţiei Române, în Piaţa Victoriei.
AGERPRES - J, 25 mart. 2021, 10:51
Proteste în Capitală - Sindicatele poliţiştilor şi personalului contractual din MAI vor marca Ziua Poliţiei în stradă

Îmbrăcaţi în veste reflectorizante, protestatarii bat în tobe, suflă în vuvuzele şi poartă pancarte pe care scrie: „Suntem în linia 1 de combatere a pandemiei. Peste 12.600 de angajaţi MAI infectaţi. 10% rata îmbolnăvirilor în MAI”, „Protestăm împotriva discriminărilor şi abuzurilor” sau „Subfinanţarea Poliţiei ucide. Cerem dotarea cu echipamente adecvate misiunilor încredinţate”.

Potrivit sindicatului, protestul a fost determinat de faptul că „Guvernul şi Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice şi profesionale ale familiei noastre ocupaţionale, ale pensionarilor şi ale celorlalţi angajaţi din România, dar şi pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România”.

Revendicările, transmise premierului încă din data de 12 ianuarie, vizează: abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de la 1 ianuarie 2021; abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020, care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, în cursul acestui an; eliminarea discriminării specialiştilor din structurile de investigaţii criminale, de combatere a criminalităţii organizate, de acţiuni şi intervenţii speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliştilor etc., cu privire la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică; actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS; încadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere; acordarea voucherelor de vacanţă/decontului serviciilor turistice în cursul anului curent.

De asemenea, revendicările mai privesc modernizarea logisticii şi dotarea cu echipamente/mijloace tehnice de intervenţie, care să asigure eficienţa misiunilor derulate în slujba cetăţenilor şi a statului, dar şi protecţia poliţiştilor; diminuarea deficitului major de personal din toate structurile, în special din cele operative (care ajunge, în medie, la 25-30%, însă în unele posturi/secţii rurale depăşeşte chiar 50%), „pentru a nu mai fi puşi în situaţia ca 2,3 poliţişti să muncească pentru 4, ceea ce implică eficienţă scăzută în misiuni şi suprasolicitarea personalului”.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum este posibil
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum ...
Unii brokeri de credite au început să anunțe apariția creditului Noua Casă, garantat de stat și cu avans de 5%, cu dobândă fixă primii 3 ani, chiar dacă legea programului nu permite decât......
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
O cantitate record de 205,94 kg de cocaină a fost confiscată la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo dintr-un ...
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
 La şase luni după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, politica severă a preşedintelui republican privind migraţia ...
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Dezvoltarea aplicaţiei informatice destinate acordării voucherelor de energie se află într-un stadiu avansat, aceasta ...