Proteste în Europa: Spania şi Portugalia se mobilizează miercuri împotriva austerităţii
Spania, a patra economie din zona euro, sufocată atât de un şomaj care afectează un sfert din populaţia activă, cât şi de o politică de austeritate drastică, se pregăteşte pentru a doua grevă generală în decurs de un an.
Portugalia se pregăteşte la rândul său pentru o reducere a activităţii, pe fundalul unor manifestaţii şi diverse acţiuni care urmează să se desfăşoare miercuri în ţări din Europa de Sud afectate de către criză, ca de exemplu Grecia şi Italia, dar şi în ţări ca Germania, Belgia, Franţa sau Polonia.
„Pentru moment, cei din Sud sunt cei care suferă cel mai mult de pe urma unei crize pe care nu ei au generat-o. Însă consecinţele vor fi, foarte sigur, resimţite în restul Europei”, a avertizat Confederaţia germană a sindicatelor DGB.
În timp ce creşterea în zona euro urmează să rămână într-un punct mort (0,1%) în 2013, potrivit Comisiei Europene (CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că politicile de austeritate aplicate de o serie de ţări riscă să devină „insuportabile (din punct de vedere) politic şi social”.
În Spania, sindicatele mari îndemană să se participe la manifestaţii miercuri seara la Madrid, în timp ce, separat, mişcarea „indignaţilor” afişează o exasperare faţă de sărăcia în creştere şi denunţă expulzarea unor proprietari supraîndatoraţi, în paralel cu alocarea a miliarde de euro ca ajutoare pentru bănci.
Ţinta „indignaţilor” va fi din nou Camera inferioară a Parlamentului unde, prin intermediul reţelelor de socializare, îndeamnă la petrecerea nopţii de miercuri spre joi, în faţa unor baraje de poliţie.
Ministrul spaniol de Interne Jorge Fernandez Diaz a avertizat că poliţia urmează să se asigure că deputaţii să nu vor fi „împiedicaţi să îşi exercite funcţia”.
„La 14 noiembrie nu va avea loc doar o grevă, trebuie să aibă loc şi o grevă a cetăţenilor”, a declarat Ignacio Fernandez Toxo, secretarul general al Sindicatului Comisiones Obreras (CCOO).
„Îndemnăm cele şase milioane de persoane care nu pot să participe la grevă să coboare în stradă, să manifesteze, să transforme străzile într-o scenă uriaşă a cetăţeniei”, a adăugat el.
În Portugalia, CGTP, principalul sindicat din ţară, speră să obţină o mobilizare în cadrul unei greve generale împotriva politicii de austeritate a Guvernului de centru-dreapta sub tutela UE şi FMI.
Luni, cancelarul german Angela Merkel a fost primită în această ţară cu huiduieli. Miercuri, sunt prevăzute mitinguri şi marşuri în aproximativ 40 de oraşe, inclusiv la Lisabona şi Porto.
În Spania, sindicatele au convocat mitinguri în aproximativ 120 de oraşe, cu mesaje ca „Ei ne lasă fără viitor” şi „Există vinovaţi, există soluţii”, în cadrul acestei a doua zile de grevă generală organizată după cea de la 29 martie.
Între timp au avut loc o serie de manifestaţii împotriva politicii de austeriate a Guvernului de dreapta condus de către Mariano Rajoy, care prevede tăieri în valoare de 150 de miliarde de euro până în 2014 şi care îi afectează dur pe cei mai modeşti.
În Grecia, o grevă este prevăzută atât în întreprinderi, cât şi în administraţie, la apelul sindicatelor GSEE (sectorul privat), şi Adedy (sectorul public), dar şi un miting în centrul Atenei.
Dar acest tip de mobilizare paneuropeană nu este, în general, urmat în Grecia, unde o nouă serie de măsuri de austeritate pentru următorii patru ani tocmai au fost adoptatr de către Parlament, în pofida unei mobilizări puternice în stradă.
Principalul sindicat italian, CGIL, a îndemnat la organizarea unei greve de patru ore, însă mai multe sectoare importante, ca cel al transporturilor, nu vor participa la aceste proteste.
Între consecinţele previzibile ale acţiunilor sindicale, trenurile Thalys, care asigură legătura între Belgia şi Germania, nu vor circula, iar la Paris şi Amsterdam sunt posibile perturbări.