Proteste la Atena: Manifestanţii au cerut demisia premierului Tsipras

Economica.net
14 07. 2015
protest_grecia_567898764_58518500

Manifestanţii au scandat sloganuri anti-Guvern şi anti-europene. Ei au fluturat steaguri pe care scria „Nu” şi au cerut Parlamentului elen să respingă acordul. Protestatarii au cerut demisia premierului.

Partenerul mai mic în guvernul de coaliţie de la Atena, Panos Kammenos, a declarat luni, după o întâlnire cu prim-ministrul Alexis Tsipras, că partidul său de dreapta Grecii Independenţi nu poate accepta acordul la care s-a ajuns la summitul zonei euro de la Bruxelles, dar cu toate acestea va continua să sprijine guvernul, relatează agenţia Xinhua.

Remarcile ambigue ale lui Kammenos, care este de asemenea ministrul apărării, au crescut confuzia în legătură cu soarta coaliţiei din două partide condusă de stânga, pe fondul reacţiilor crescânde faţă de condiţiile dure ale celui de-al treilea plan de ajutor pentru Grecia începând din 2010.

‘În legătură cu această înţelegere ce aduce elemente cu totul noi… noi nu putem fi de acord… Prim-ministrul s-a confruntat cu o lovitură de stat, un şantaj că sistemul bancar s-ar prăbuşi şi s-ar limita accesul la depozite. El nu putea face nimic altceva confruntat cu această dilemă’, a afirmat Kammenos.

Deciziile privind următorii paşi ai Grecilor Independenţi vor fi luate în timpul reuniunii de marţi a grupului parlamentar al partidului, a mai declarat el reporterilor, ieşind din biroul premierului.

‘Vom continua împreună, poporul grec şi guvernul ales, să luptăm pentru drepturile oamenilor’, a subliniat Kammenos, adăugând că partidul său nu va participa niciodată la o nouă coaliţie de guvernare ‘pentru o cauză specială’ alături de principalul partid de opoziţie conservator Noua Democraţie şi partidul de centru Râul (To Potami n.r.), aşa cum sugerează scenariile din presa locală.

Comentatori media din Atena au interpretat în declaraţia lui Kammenos că el înclină spre un NU sau abţinere de la votul asupra acordului şi primei runde de reforme, aşteptat să aibă loc în parlament până miercuri, aşa cum Tsipras a promis creditorilor.

O poziţie similară este aşteptată din partea ‘rebelilor’ partidului stângii radicale SYRIZA al lui Tsipras, potrivit analiştilor politici din capitala Greciei. Ministrul energiei Panagiotis Lafazanis, care conduce un grup de adepţi ai liniei dure în SYRIZA, precum şi alţi parlamentari ai partidului care au criticat acordul de luni asupra datoriei ca fiind ‘umilitor’ pentru Grecia au indicat că vor vota împotriva pachetului sau se vor abţine de la vot, notează Xinhua.

Potrivit unor surse din cadrul SYRIZA luni seară, miniştrii de stânga şi parlamentarii care se opun alegerii premierului nu intenţionează să-şi prezinte demisiile, dar îl vor lăsa pe Tsipras să ia iniţiativa unei posibile remanieri a cabinetului şi expulzări de parlamentari din grupul parlamentar al partidului în următoarele ore.

Potrivit estimărilor mass-media şi analiştilor politici, până la 40 de parlamentari din puternicul grup parlamentar de 149 de membri al SYRIZA ar putea lua o altă cale.

În orice caz, acordul asupra datoriei şi măsurile sunt de aşteptat să treacă în parlament cu sprijinul partidelor de opoziţie pro-euro.

În plus faţă de reacţiile din cadrul coaliţiei de guvernământ, sindicatele şi alte partide politice anti-austeritate şi anti-plan de salvare au lansat deja un val de proteste şi greve împotriva acordului cu creditorii.

Apărând acordul de la Bruxelles mai devreme luni, premierul grec a recunoscut că este dificil de pus în aplicare, dar a subliniat că în condiţiile actuale, va ajuta Grecia să nu intre în faliment şi într-un ‘Grexit’ (ieşire din zona euro n.r.), deschizând calea spre restabilirea stabilităţii şi creşterii cu sprijinul creditorilor.