Proteste la Hidroelectrica: Aproape 200 de angajaţi manifestează împotriva măsurilor de reorganizare

Economica.net
22 03. 2013
1340107722hhh_14695800

‘Deşi administratorul judiciar a spus că va concedia directori, amante, soţii, copiii acestora, a decis să dea afară 151 de salariaţi de rând. Sunt măsuri discreţionare, iar Ministerul Economiei trebuie să ia anumite măsuri în acest sens, nu numai pentru Hidreoelectrica, ci pentru tot domeniul hidroenergetic. Vom discuta şi cu celelalte sindicate şi în viitorul apropiat vom organiza un marş de protest cu 3.000 de oameni din tot domeniu’, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate ‘Univers’, Cristinel Popescu.

Reprezentanţii sindicaliştilor urmează să se întâlnească, vineri, cu şeful OPSPI, Gabi Dumitraşcu. Sindicaliştii consideră că reorganizarea şi redresarea Hidroelectrica ar fi trebui realizată de specialişti în domeniul hidroenergetic şi nu de firme de avocatură.

‘Este o prostie să renunţăm la terenurile agricole pentru eoliene şi fotovoltaice, când acestea pot fi exploatate agricol iar hidrocentralele poate produce ieftin, fără să polueze’, a adăugat liderul sindical.

Sindicaliştii au autorizaţie de protest pentru un număr de 250 de salariaţi până la ora 14.00.