Proteste paralele la Universitate, faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor

Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde s-au adunat peste 150 de manifestanţi contra proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi peste 100 care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 19:57
Proteste paralele la Universitate, faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor

Protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană, ajuns în a unsprezecea zi, se desfăşoară în zona fântânii de la Universitate, unde manifestanţii au şi pancarte cu mesaje contra exploatării gazelor de şist.

Unii dintre ei fac zgomot cu deja tradiţionalele peturi umplute cu pietricele, iar unul bate într-o tobă.

Pe trotuarul de vizavi, în faţa Teatrului Naţional, se află protestatarii care critică amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân adoptat marţi de Camera Deputaţilor, care stabileşte un termen de 14 zile în care animalele sunt ţinute în adăposturi, după care, dacă acestea nu sunt revendicate sau adoptate, să fie eutanasiate.

Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş pe traseul bd. Nicolae Bălcescu – bd. Magheru – bd. Lascăr Catargiu – bd. Iancu de Hunedoara – Șoseaua Ștefan cel Mare – Calea Moșilor – bd. Carol.

La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.

Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate în alte oraşe din ţară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Te-ar mai putea interesa și
Ferrari va răspunde tarifelor vamale impuse de SUA cu creșteri de prețuri de până la 10%
Ferrari va răspunde tarifelor vamale impuse de SUA cu creșteri de prețuri de până la 10%
Producătorul italian de automobile sportive Ferrari intenţionează să majoreze, cu până la 10%, preţurile pentru maşinile sale în Statele Unite, ca urmare a tarifelor impuse de Administraţia......
Suedia oferă finanțare pentru construirea a patru noi reactoare nucleare
Suedia oferă finanțare pentru construirea a patru noi reactoare nucleare
Guvernul suedez a propus joi credite finanţate de stat şi preţuri garantate la energia electrică pentru a ajuta companiile ...
Distribuţie Energie Oltenia își refinanțează datoria printr-un împrumut sindicalizat de la bânci românești și străine și adaugă o capacitate nouă de 1,76 de miliarde de lei
Distribuţie Energie Oltenia își refinanțează datoria printr-un împrumut sindicalizat de la bânci românești și străine ...
Distribuţie Energie Oltenia (DEO), compania de distribuţie a energiei electrice din regiunea Oltenia, a semnat un acord ...
Pierderi de 1,8 miliarde de euro pentru gigantul Deutsche Bahn, în 2024
Pierderi de 1,8 miliarde de euro pentru gigantul Deutsche Bahn, în 2024
Operatorul feroviar german Deutsche Bahn a raportat joi un nou an cu pierderi semnificative, în contextul în care compania ...