America sub asediu – Proteste violente la Washington, Capitoliul a fost ocupat de manifestanţi. Trei oameni au murit
Sute de manifestanţi, susţinători ai lui Trump, au pătruns în Capitoliu şi mai multe clădiri din complex au fost evacuate. În confruntările cu poliţia au rezultat mai mulţi răniţi şi câteva zeci de persoane au fost reţinute. O persoană a murit împuşcată, scrie News.ro.
La reluarea sesiunii, Pence a spus: „Celor care au produs distrugeri în capitala noastră, astăzi: Nu aţi câştigat. Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă şi asta încă este casa poporului”.
„În timp ce ne reîntrunim în această cameră, lumea va fi din nou martoră la rezistenţa şi puterea democraţiei noastre chiar şi în urma violenţei şi vandalismului fără precedent. Reprezentanţii aleşi de poporul Statelor Unite s-au adunat din nou. Să ne întoarcem la treabă”, a încheiat el.
Procurorul general al Districtului Columbia, Karl Racine, i-a cerut vicepreşedintelui să organizeze Cabinetul pentru a invoca Amendamentul 25 spre a-l înlătura pe Trump din funcţie.
Înainte de a începe procedurile, liderul republican din Senat, Mitch McConnell, a spus că cei care au încercat miercuri să perturbe democraţia nu au reuşit.
O femeie care a fost împuşcată în timpul asaltului susţinătorilor lui Donald Trump asupra Capitoliului a murit, a confirmat poliţia, conform DPA şi AFP.
O femeie neidentificată a fost împuşcată în momentul în care manifestanţi pro-Trump au luat cu asalt miercuri clădirea Capitoliului după un miting la care preşedintele în exerciţiu şi-a agitat susţinătorii lansând noi acuzaţii fără fundament că alegerile au fost fraudate şi i-a încurajat să mărşăluiască spre Capitoliu.
Poliţia nu a oferit deocamdată alte detalii despre femeie. Nu este clar încă cine a împuşcat-o.
Femeia decedată miercuri după a fost rănită de glonţ în sediul Congresului SUA, la Washington, se numea Ashli Babbitt şi era o susţinătoare înfocată a preşedintelui Donald Trump care trăia în sudul Californiei, au informat media americane citând familia ei, scrie AFP.
„Femeia era Ashli Babbitt, care a fost militar timp de 14 ani şi a efectuat patru misiuni cu forţele aeriene americane”, potrivit canalului de televiziune KUSI care a discutat cu soţul ei.
Ashli Babbitt, care deocamdată nu a fost identificată oficial de poliţie, trăia în regiunea San Diego, în sudul Californiei, cu soţul său care a descris-o ca „o partizană hotărâtă a preşedintelui Trump”. În ce îl priveşte, el nu a mers la Washington pentru a manifesta.
Sute de partizani ai lui Donald Trump au trecut de cordoanele de securitate şi au urcat scările istoricei clădiri, oprind o sesiune comună a Congresului în cadrul căreia aleşii urmau să certifice victoria preşedintelui-ales Joe Biden la scrutinul din noiembrie.
În aceste scene de haos, în cursul cărora unii dintre poliţiştii care asigurau protecţia locurilor şi congresmenilor aveau arma în mână, o femei a fost rănită de glonţ în interiorul Capitoliului. Ea a decedat la puţin timp după ce a fost împuşcată, a afirmat şeful poliţiei din Washington fără să ofere vreun detaliu despre circumstanţele tragediei sau autorul focului de armă.
„Chiar nu ştiu de ce a decis să facă asta”, a declarat soacra lui Ashli Babbitt, citată de o jurnalistă a canalului Fox 5.
Pe contul său de Twitter, Ashli Babbitt se prezenta ca o „veterană” şi „libertariană”, afişându-şi dragostea pentru ţara sa. Recent, ea a retransmis numeroase mesaje de pe Twitter ale unor persoane care mergeau la Washington pentru a manifesta la apelul lui Donald Trump.
Marţi, Ashli Babbitt a răspuns uneia dintre ele care se plângea de anularea zborului său: „Nimic nu ne va opri. Ei pot încerca, încerca, încerca, dar furtuna este aici şi coboară spre Washington în mai puţin de 24 de ore. De la întuneric la lumină!”.
Congresul Statelor Unite ale Americii a suspendat miercuri de urgenţă o sesiune menită să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, măsură luată după intrarea manifestanţilor pro-Trump în incinta Capitoliului, relatează AFP.
Preşedintele în exerciţiu, care refuză să-şi accepte înfrângerea, şi-a chemat susţinătorii să protesteze la Washington, în marja acestei sesiuni protocolare. După ce l-au ascultat, unii manifestanţi s-au îndreptat spre Congres şi poliţia a ordonat evacuarea mai multor clădiri.
Primarul din Washington a impus restricţii de circulaţie de la 18:00, potrivit unui comunicat.
Poliţia a ordonat miercuri evacuarea mai multor clădiri ale Congresului SUA, în timp ce susţinătorii lui Donald Trump au demonstrat împotriva certificării victoriei lui Joe Biden în faţa Capitolului, într-o atmosferă foarte tensionată, conform imaginilor transmise de la faţa locului, relatează AFP.
Poliţia Capitolului a ordonat personalului Congresului să evacueze clădirea Cannon precum şi altele din jurul Capitolului, la scurt timp după încheierea unui discurs al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Miliardarul republican le-a cerut susţinătorilor săi să meargă şi să protesteze împotriva certificării de către aleşii Congresului a victoriei adversarului său democrat, care avea loc în acelaşi timp în incinta Capitoliului.
”Tocmai mi-am evacuat biroul din Cannon din cauza unei ameninţări din apropiere. Acum, vedem manifestanţi care atacă poliţia de la Capitoliu”, a postat pe Twitter aleasa republicană în Camera Reprezentanţilor Nancy Mace.
După Facebook şi Youtube, şi Twitter retrage mesajul video al lui Trump
Mai multe postări pe Twitter prin care Donald Trump contesta victoria lui Joe Biden în alegeri au fost retrase de pe reţeaua de socializare, după o manifestaţie violentă a susţinătorilor săi la Washington, care au întrerupt sesiunea de certificare în Congres a rezultatelor scrutinului prezidenţial, relatează AFP.
Twitter a retras două mesaje scrise, dar şi un video prin care preşedintele ales făcea apel la susţinătorii săi care luaseră cu asalt Capitoliul „să se întoarcă acasă”, dar în care afirma de asemenea şi că alegerile au fost „furate”.
Anterior, YouTube şi Facebook au anunţat de asemenea retragerea acestui video.
De asemenea, conform Reuters, Twitter a anunţat că viitoare încălcări al regulilor sale, inclusiv politicile privind ‘integritatea civică’ şi ‘ameninţările violente’, vor duce la suspendarea permanentă a contului preşedintelui în exerciţiu, @realDonaldTrump.
Contul lui Donald Trump, a mai precizat Twitter, va fi blocat timp de 12 ore după eliminarea postărilor.
Desfăşurarea Gărzii Naţionale aprobată de Pence, nu de Trump
Secretarul american al Apărării, Christopher Miller, a declarat pentru cotidianul New York Times că a decis desfăşurarea Gărzii Naţionale din Washington la Capitoliu împreună cu vicepreşedintele Mike Pence, şi nu cu preşedintele Donald Trump.
„Am activat pe deplin Garda Naţională din Washington pentru a ajuta forţele de ordine federale şi locale atunci când depun eforturi pentru rezolvarea paşnică a situaţiei. Suntem pregătiţi să oferim dacă va fi nevoie un sprijin suplimentar şi corespunzător la solicitarea autorităţilor locale”, a adăugat Christopher Miller.
„Nu ştim de ce preşedintele, care este comandantul suprem, nu a dat ordinul”, a precizat cotidianul american.
Stare de urgenţă în statul învecinat Virginia
Guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam, a declarat stare de urgenţă pe teritoriul acestuia, după ce susţinători preşedintelui Donald Trump au invadat Capitoliul de la Washington în timpul sesiunii Congresului SUA pentru certificarea rezultatelor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, informează agenţiile internaţionale de presă.
Într-un mesaj pe Twitter, Ralph Northam a mai informat despre introducerea restricţiilor de circulaţie cu începere de la ora locală 18 în comitatele Arlington şi Alexandria, învecinate cu capitala federală, Washington.