Proteste violente şi grevă generală în Brazilia

Protestatarii din mai multe oraşe braziliene au incendiat autobuze şi s-au ciocnit cu poliţia vineri, în timpul primei greve generale din Brazilia de peste două decenii, relatează Reuters. La Sao Paulo, ei au mărşăluit spre reşedinţa preşedintelui Michel Temer. Resturile arse din cel puţin opt autobuze se vedeau în centrul metropolei Rio de Janeiro, unde poliţia a tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc asupra protestatarilor mascaţi.
Economica.net - sâm, 29 apr. 2017, 04:28
Proteste violente şi grevă generală în Brazilia

Sindicatele au declarat greva generală pentru a protesta faţă de intenţia lui Temer de a trece prin parlament măsuri de austeritate şi acte normative care ar slăbi legislaţia muncii şi ar ajusta sistemul de pensii.

Preşedintele, aflat în capitala Brasilia, a condamnat violenţa unora dintre manifestanţi şi a afirmat într-un e-mail că grupuri mici au blocat accesul populaţiei la transportul în comun.

În ciuda protestelor, Temer şi unii membri ai guvernului său de centru-dreapta au susţinut că greva este un eşec. Sindicatele afirmă contrariul şi arată că s-au alăturat milioane de muncitori din domenii importante, cum ar fi industriile auto şi petrolieră, învăţământul şi chiar sectorul bancar, din toate cele 26 de state ale Braziliei şi din Districtul Federal. Potrivit Reuters, mulţi analişti se aşteaptă la un impact imediat redus al protestelor, deoarece preşedintele este susţinut de parlamentari, care vor aproba măsurile de austeritate.

Precedenta grevă generală a avut loc în Brazilia în 1996, pe fondul privatizărilor şi reformei legislaţiei muncii promovate de fostul preşedinte Fernando Henrique Cardoso.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre planul lui Trump cu Groenlanda
Ce spune Rusia despre planul lui Trump cu Groenlanda
Kremlinul a declarat joi că "urmăreşte foarte îndeaproape" retorica "dramatică" a preşedintelui ales american Donald Trump, care a evocat anexarea Groenlandei, teritoriu danez situat în......
Elon Musk „a explorat” modalităţi de înlăturare a premierului britanic K. Starmer înaintea următoarelor alegeri – Financial Times
Elon Musk „a explorat” modalităţi de înlăturare a premierului britanic K. Starmer înaintea următoarelor ...
Miliardarul Elon Musk a purtat discuţii private cu aliaţi despre înlăturarea din funcţie a premierului britanic Keir ...
Finlanda interzice privatizarea furnizării de apă din motive de securitate
Finlanda interzice privatizarea furnizării de apă din motive de securitate
Guvernul finlandez a propus ca municipalităţile să nu aibă voie să vândă către investitori privaţi facilităţile ...
După ce a beneficiat de aprovizionare gratuită cu gaze și curent electric, Transnistria e în fața unui coșmar. Nu are nicio resursă energetică
După ce a beneficiat de aprovizionare gratuită cu gaze și curent electric, Transnistria e în fața unui coșmar. Nu are ...
Locuitorii din Transnistria, regiune separatistă din estul Republicii Moldova, resimt din plin oprirea livrărilor de gaze ...