Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu şi secretarii de stat din minister s-au întâlnit cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, după ce cadrele medicale au protestat, de miercuri până vineri, la sediul Ministerului Sănătăţii (MS).
Într-o conferinţă de presă susţinută la finalul întrevederii, ministrul a anunţat că au fost identificate multe soluţii şi că există termene şi modalităţi de rezolvare a unor probleme, însă a rămas un punct în divergenţă care nu depinde numai de MS – dublarea salariilor rezidenţilor, aşa cum au cerut membrii coaliţiei.
„Solicitarea cea mai importantă a vizat alocarea a 6 la sută din PIB pentru Sănătate, şi aici am convenit că acest obiectiv trebuie să-l atingem, conform programului de guvernare, până în 2016, dar până atunci nu cred că trebuie să se aştepte, şi cred că trebuie să se facă o prioritizare a modului în care se vor aloca procente în fiecare an, ca să se ajungă la acest stadiu. (…) Am convenit că putem creşte finanţarea sistemului sanitar ca să se ajungă la 6 la sută şi din alte surse”, a spus Nicolăescu.
Ministrul a vorbit apoi despre independenţa profesională a cadrelor medicale, despre prevederea clară prin care personalul medical nu poate face parte din categoria funcţionarilor publici, confidenţialitatea convorbirilor dintre pacienţi şi medic, care va trebui consfinţită de lege, dar pentru care este nevoie de avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), MS angajându-se să facă acest demers. De asemenea, s-a discutat despre modificarea Codului penal astfel încât interceptarea convorbirilor dintre medici şi pacienţi să nu fie făcută publică.
În legătură cu legea privind salarizarea personalului medical, Nicolăescu a spus că va fi reluată în discuţie Legea 284/2010, care va fi analziată în grupuri de lucru. „Legea 284 privind salarizarea personalului din sistemul sanitar, care nu a fost pusă în funcţiune, va intra în analiza grupurilor de lucru pentru a fi rediscutată. Vom vedea care sunt priorităţile pentru anvelopa salarială din 2014. Dacă sunt indexări salariale pentru anul viitor acestea trebuie să vizeze, cu prioritate, personalul din sistemul sanitar”, a mai spus ministrul.
În legătură cu modificările legislative care ar viza o posibilă schimbare a statutului spitalelor, ministrul Sănătăţii a spus că acestea, indiferent de structura lor, vor rămâne să funcţioneze pentru cetăţeni, în subordinea Guvernului. „Trebuie să le ferim cât mai mult de politizare, să rămână în subordinea Guvernului”, a spus Eugen Nicolăescu.
„Am avut divergergenţe la dublarea salariilor rezidenţilor. Am spus că, prin economiile făcute din reorganizare şi restructurare, procentele obţinute ar putea fi utilizate pentru creşterea veniturilor medicilor rezidenţi. Mai discutăm la Ministerul de Finanţe şi la Guvern să vedem dacă putem eşalona creşterile salariilor rezidenţilor”, a mai spus Eugen Nicolăescu.
Întrebat de unde va lua bani pentru creşterea salariilor şi dacă vor fi majorate taxele, Nicolăescu a spus că nu vor fi crescute cheltuielile pentru sănătate şi nu vor fi luaţi bani de la cetăţeni pentru creşterea salariilor.
„Nu luăm bani de la cetăţeni, discutăm despre rearanjarea salariilor din sistemul de sănătate pornind de la o lege existentă, 284, dar neaplicată, coroborată cu proiectul privind salarizarea profesioniştilor”, a conchis Eugen Nicolăescu.
La rândul lui preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astrărăstoae, a subliniat faptul că, într-adevăr, problema salarizării medicilor rezidenţi a fost subiectul asupra căruia nu s-a căzut de acord la discuţiile de duminică.
„Domnul ministru vrea să ia din interiorul sistemului între 2 şi 20 la sută, noi nu suntem de acord, solicitarea noastră este către Guvern. Ministerul de Finanţe nu este stat în stat, trebuie să respecte o decizie a Guvernului. Coaliţia solicită dublarea veniturilor medicilor rezidenţi. Pichetele vor continua mâine, când o delegaţie de la Iaşi şi Bucureşti vor merge sub fereastra Ministerului Finanţelor, începând cu ora 11.00”, a mai spus Astărăstoae.
El a mai spus că spitalele trebuie să aibă autonomie, şi nu trebuie tratate ca instituţii bugetare, pentru că ele sunt plătite pe bază de contract.
De asemenea, este nevoie de o lege care să permită o conducere managerială apolitică, a mai spus Astărăstoae.
Prim-vicepreşdintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a anunţat că, luni, vor fi organizate două pichete unul la Ministerul Sănătăţii şi altul la Ministerul Finanţelor. El a precizat că programul acţiunilor de protest anunţat pentru luna septembrie va fi dus la îndeplinire aşa cuma fost stabilit.
Sepi a mai anunţat că Federaţia Ambulanţa a solicitat să fie inclusă şi ea în Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate.
Peste 150 de cadre medicale au început, miercuri, protestele în faţa Ministerului Sănătăţii, care au continuat joi şi vineri.
Protestatarii au reprezentat organizaţii precum Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, Federaţia Sanitas, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), unii fiind veniţi din Timiş, Caraş-Severin, Sibiu, Mehedinţi, Argeş şi Dâmboviţa.
Manifestanţii – medici, stomatologi, asistente medicale şi infirmiere – au cerut minimum şase la sută din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Joi, Nicolăescu a discutat câteva minute cu protestatarii în stradă, apoi i-a invitat pe reprezentanţii acestora să înregistreze oficial documentul cu revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. Ministrul a stabilit cu aceştia să aibă o primă rundă de discuţii duminică, de la ora 11.00.
Întrebat dacă în acest context se va renunţa la proteste, preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că vor participa la discuţii, însă calendarul acţiunilor de protest va fi respectat până când revendicările lor vor fi soluţionate.
Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, pichetele vor fi organizate până în 27 septembrie, la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eşalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenţilor nu se negociază.
Totodată, Bărăscu le-a transmis pacienţilor că trebuie să ţină cont de faptul că ieşirea în stradă a medicilor este în proporţie de 90 la sută pentru ei, pentru că mai mulţi bani la salariile personalului medical înseamnă servicii mai bune pentru ei şi pentru spitale.
Un proiect de lege privind modificarea statutului spitalelor, lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii în luna august, prevede, printre altele, posibilitatea organizării unor spitale în asociaţii şi fundaţii. Noile prevederi ar putea fi implementate în 12 unităţi-pilot din 2014.