Protestele continuă în Turcia
Câteva mii de persoane continuau duminică seara târziu să manifesteze împotriva Guvernului islamisto-conservator, în cartierul rezidenţial Kavaklidere, la Ankara, după ce au fost dislocate în mod brutal, anterior, de către poliţie, din piaţa centrală Kizilay, în capitală.
„Nimeni nu te vrea, Tayyip”, scandau protestatari la Ankara.
Manifestanţii îi reproşează premierului Erdogan faptul că este prea conservator şi că vrea să „islamizeze” societatea turcă.
„Toţi turcii se află sub presiune de 10-11 ani”, a declarat pentru AFP Hallit Aral. „Astăzi, toată lumea vrea ca premierul să plece”, a subliniat el.
Poliţia a tras duminică după-amiaza zeci de grenade lacrimogene şi a utilizat tunuri cu apă pentru a dispersa protestatari adunaţi în Piaţa Kizilay.
Forţelede ordine au intervenit, de asemenea, în mai multe rânduri cu scopul de a împiedica protestatari ce vreau să se îndrepte către biroul premierului.
„Intervenţia este constantă, poliţia îi respinge continuu pe manifestanţi, care nu îi ameninţă absolut deloc. Abia putem respira”, a declarat Gözde Özdemir, o secretară în vârstă de 27 de ani.
Mai multe persoane au fost rănite, a declarat această protestatară.
Potrivit agenţiei oficiale Anatolia, aproximativ 200 de persoane au fost reţinute şi conduse la bordul unor autocare de poliţie.
La Istanbul, duminică după-amiaza mii de persoane au invadat emblematică Piaţă Taksim, în centru, unde nu se mai afla niciun poliţist după două zile de incidente violente care s-au soldat cu câteva sute de răniţi şi care au condus la arestarea a peste 1.700 de manifestanţi în întreaga ţară.
Un adevărat vârf de lance al celei mai importante mişcări de contestare populară a Guvernului islamisto-conservator turc de la instalarea acestuia la putere în 2002, activişti din cadrul societăţii civile turce au cedat locul stângii şi extremei stânga, care şi-au sărbătorit victoria după retragerea forţelor de ordine, sâmbătă.
După o zi mai degrabă calmă, confruntări au fost reluate duminică seara între forţele de ordine şi câteva mii de manifestanţi ce s-au reunit în jurul biroului premierului, la Istanbul.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, confruntări foarte violente au opus poliţişti şi manifestanţi în capitală, provocând pagube importante.
Potrivit sindicatului medicilor din Ankara, 414 civili au fost răniţi în aceste incidente, dintre care şase prezentau traumatisme grave la nivelul capului. Agenţia de presă Anatolia a anunţat 56 de răniţi în rândul forţelor de ordine.
Un semn al persistenţei mobilizării, manifestaţii împotriva puterii au avut loc şi la Izmir (vest), Adana (sud) şi Gaziantep (sud-est).
Criticat, premierul a fost nevoit sâmbătă să intervină, după două zile confruntări, ordonând poliţiei să părăsească Piaţa Taksim şi parcul Gezi. Anunţarea distrugerii acestui mic parc a dat semnalul revoltei.
– Critici
Organizaţii turce şi străine de apărarea drepturilor omului au denunţat violenţa represiunii, anunţând peste 1.000 de răniţi. Amnesty International (AI) a evocat moartea a două persoane.
Aceste date nu au fost confirmate în mod oficial. Ministrul de Interne Muammer Güler a anunţat doar 58 de civili şi 115 poliţişti răniţi în cadrul celor 235 de manifestaţii înregistrate de marţea trecută în 67 de oraşe din ţară. Potrivit lui Güler, poliţia a arestat 1.700 de manifestanţi, majoritatea eliberaţi rapid.
În cadrul puterii, o serie de voci disonante au fost totuşi de acord să îşi exprime regretul faţă de brutalitatea intervenţiei poliţiei. Şeful statului Abdullah Gül a apreciat „îngrijorător” nivelul confruntării. Vicepremierul Bülent Arinç a îndemnat la dialog „mai degrabă decât să se tragă cu gaze în oameni”.
Aliaţi occidentali ca Statele Unite şi Marea Britanie, iar ulterior Franţa, au îndemnat duminică Guvernul turc la reţinere.
Ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu a deplâns daunele cauzate de aceste evenimente „reputaţiei” ţării sale care, a declarat el într-un mesaj postat pe Twitter, este „admirată în regiune şi în lume”.
În faţa acestor reacţii, premierul a făcut un pas înapoi şi a recunoscut că poliţia a acţionat în anumite cazuri în mod „extrem”. „Este adevărat că au existat erori şi acţiuni extreme în reacţia poliţiei”, a declarat el, adăugând că o anchetă a fost ordonată de Ministerul de Interne.
Însă el a repetat că va duce proiectul de amenajare urbană din Piaţa Taksim la capăt.
Într-o nouă sfidare la adresa manifestanţilor, care îi reproşează că vrea să „islamizeze” societatea turcă, Erdogan a confirmat duminică faptul că o moschee va fi construită în Piaţa Taksim, un loc de întâlnire tradiţional al tuturor mişcărilor de contestare, la Istanbul.
„Da, vom construi şi o moschee. Nu voi cere permisiunea preşedintelui CHP (Partidul Republican al Poporului, principalul partid de opoziţie) sau câtorva jefuitori pentru a face acest lucru”, a declarat el. „Cei care au votat pentru noi ne-au dat deja autoritatea să facem acest lucru”, a subliniat Erdogan.