Protestele de la Oltchim continuă: Peste 400 de angajaţi cer plata salariilor restante

Peste 400 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea continuă, joi protestele pe platoul din faţa pavilionului administrativ al societăţii, cerând să li se plătească salariile restante şi solicitând fonduri pentru reluarea producţiei.
Economica.net - J, 27 sept. 2012, 06:23
Protestele de la Oltchim continuă: Peste 400 de angajaţi cer plata salariilor restante

„Vom rămâne să protestăm până când se va relua producţia. Aşteptăm banii pe august şi septembrie, suntem disperaţi şi vom intra şi în greva foamei”, a declarat un protestatar, scrie MEDIAFAX.

La ora transmiterii acestei ştiri, liderul salariaţilor de la Oltchim, Corneliu Cernev, explică la portavoce salariaţilor aflaţi în faţa Pavilionului Administrativ rezultatul întâlnirilor pe care delegaţia angajaţilor de la combinat, condusă de el, le-a avut la discuţiile de miercuri seară, de la Bucureşti, cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea spun că sunt decişi să protesteze în fiecare zi, până când activitatea combinatului va fi repornită şi până vor primi salariile restante, iar după 1 octombrie, dacă situaţia nu se va rezolva, vor protesta şi la Bucureşti.

Miercuri, angajaţii au huiduit vechea conducere, scandând „Nu ne minţiţi!”, „Hoţii, hoţii”, „Să vină Roibu”.

„Protestul muncitorilor la Oltchim va continua în fiecare zi, de la ora 8.00, în faţa pavilionului societăţii. Noi nu am ieşit la protest azi (n.r. – miercuri) împotriva Ministerului Economiei sau Guvernului, care sper să rezolve problema Oltchim. Ce se se va întâmpla de luni încolo, data limita la care Dan Diaconescu trebuie să semneze contractul de privatizare, vom vedea. Dacă nu se rezolvă problemele, vom schimba atitudinea şi faţă de Guvern şi faţă de Ministerul Economiei. Aşteptăm ca domnul Diaconescu să semneze contractul de privatizare. Dacă nu-l va semna, îmi pare rău că s-a pierdut mult timp. După 1 octombrie, dacă situaţia nu se va rezolva, vom protesta şi la Bucureşti”, declara, miercuri, Corneliu Cernev.

Mitingul de miercuri s-a încheiat după aproximativ patru ore, fără incidente.

O delegaţie a protestatarilor, condusă de Corneliu Cernev, din care fac parte trei angajaţi, s-a întâlnit, miercuri după-amiază, la Ministerul Economiei cu conducerea instituţiei.

În timpul protestului de miercuri, în jurul orei 11.00, a izbucnit un conflict între protestatari şi un grup de tineri care au ajuns acolo având mai multe pancarte cu mesajul „Oltchim nu e OTV”.

Conflictul a izbucnit după ce mulţimea a cerut jandarmilor să îi legitimeze pe tineri, susţinând că aceştia nu sunt angajaţi ai combinatului şi că au fost trimişi pentru a perturba manifestaţia.

Înaintea acestui incident o delegaţie a protestatarilor a mers la discuţii cu managerii combinatului, care le-au promis salariaţilor că vor primi tichetele de masă pentru luna iulie şi avansul pentru luna august.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat totodată că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Te-ar mai putea interesa și
Negociatorii din UE şi SUA discută la G7 despre taxele vamale – Bloomberg
Negociatorii din UE şi SUA discută la G7 despre taxele vamale – Bloomberg
Comisarul pentru pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic, ar urma să se întâlnească cu reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, în marja reuniunii G7 de la Alberta,......
Record negativ în Italia – Datoria publică a ajuns la 3.064 miliarde de euro
Record negativ în Italia – Datoria publică a ajuns la 3.064 miliarde de euro
Datoria publică a Italiei a ajuns în aprilie la nivelul record de 3.064 miliarde de euro, a anunţat Banca Centrală din ...
Mitsubishi vrea să preia, cu 8 miliarde de dolari, un activ de gaz de șist din SUA, deținut de Aethon Energy
Mitsubishi vrea să preia, cu 8 miliarde de dolari, un activ de gaz de șist din SUA, deținut de Aethon Energy
Gigantul japonez Mitsubishi Corp se află în negocieri avansate pentru a achiziţiona active de gaze de şist din Statele ...
Război Israel-Iran. Explozii puternice la Tel Aviv şi Ierusalim
Război Israel-Iran. Explozii puternice la Tel Aviv şi Ierusalim
Iranul a lansat marţi dimineaţă un nou atac asupra Israelului, în replică la loviturile aeriene israeliene care au vizat ...