Mii de turci au participat la manifestaţiile antiguvernamentale, sfidând apelul premierului Recep Tayyip Erdogan de a pune capăt celor mai grave tulburări din cei aproximativ zece ani de când se află în funcţie.
Tulburările au început în momentul în care poliţia a reprimat brutal o campanie pentru salvarea unui parc din Istanbul şi s-au transformat în manifestaţii la scară naţională împotriva lui Erdogan şi a partidului său, AKP, considerat tot mai autoritar. Aceste evenimente sunt urmărite îndeaproape de ţările afectate de „primăvara arabă”.
Egiptul şi Tunisia, unde islamiştii au venit la putere în urma alegerilor, „trebuie să fie îngrijorate de probleme întâlnite de Turcia lui Erdogan, care constituie un model de succes de funcţionare” a islamului politic, apreciază Antoine Basbous, de la Observatorul Ţărilor Arabe, la Paris.
Tunisia şi Egipt, unde revolte fără precedent au dus la îndepărtarea de la putere a doi dictatori în 2011 şi au deschis calea islamiştilor, au prezentat în nenumărate rânduri Turcia ca pe un model de democraţie islamistă moderată.
Partidul islamist tunisian Ennahda, care a câştigat primele alegeri organizate după revoltă, şi-a exprimat deschis admiraţia pentru „modelul turc”, în timp ce preşedintele egiptean Mohamed Morsi, care a susţinut un discurs în faţa unui congres al AKP din septembrie 2012, a afirmat că partidul lui Erdogan este „o sursă de inspiraţie”.
Însă cele două ţări arabe cunosc o polarizare în creştere între islamişti şi laici, primii, aflaţi la putere, fiind acuzaţi pentru faptul că nu-şi respectă promisiunea de a garanta drepturile şi libertăţile.
În Egipt, mulţi fac o paralelă între protestele faţă de AKP şi o reuniune împotriva preşedintelui Morsi, prevăzută la 30 iunie, cu ocazia împlinirii unui an de la preluarea funcţiei.
Dar membri ai Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), condus de Morsi, afirmă că asemenea comparaţii urmăresc doar să-i submineze pe liderii islamişti.
„Ceea ce se petrece în Turcia nu are nicio legătură cu nevoile cotidiene sau economice, ci urmăreşte să promoveze ideea că regimurile islamiste, care au realizat performanţe economice şi au demonstrat lumii că pot face faţă tuturor provocărilor externe, au eşuat”, a dat asigurări Murad Ali, un oficial al PLJ, într-un interviu acordat cotidianului independent Al-Masri Al-Yom.
Dar Basbous apreciază că manifestaţiile din Turcia le amintesc liberalilor şi laicilor din lumea arabă „că ei au fost motorul schimbării” în 2011.
Aceasta nu va însemna neapărat o schimbare de regim, adaugă analistul, fiindcă opoziţia islamiştilor în Egipt şi Turcia este slabă şi prost organizată.
Analistul politic tunisian Sami Brahem afirmă, la rândul său, că „există tentative de a exporta ceea ce se petrece în Turcia spre Tunisia. Va fi dificil să se facă o mişcare de protest de amploare, dar (situaţia din Turcia) poate constitui o susţinere morală pentru toţi laicii faţă de Guvernele islamiste”.
Unii consideră că manifestaţiile din Turcia reflectă o nemulţumire regională faţă de islamul politic, însă Erdogan a fost ales de trei ori, cu o creştere constantă a numărului de voturi în favoarea sa.
La peste doi ani de la revolte, Egiptul şi Tunisia traversează o criză economică şi, în opinia unor specialişti, economia, mai mult decât ideologia, va provoca noi acţiuni de protest.
Incertitudinea politică din Tunisia a paralizat investiţiile străine şi ameninţă redresarea domeniului turistic, care reprezintă 7% din PIB şi angajează aproximativ 400.000 de tunisieni. Instabilitatea din Egipt are aceleaşi consecinţe şi afectează negocierile cu FMI privind un împrumut.
„Eşecul unor guverne de a realiza promisiunile (economice şi sociale) poate conduce la o nouă mişcare de contestare”, apreciază Brahem.