UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”

Numărul protestatarilor prezenți la mitingul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depășit zece mii - după unele estimări chiar mai mult - iar, conform Jandarmeriei București manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat” în ciuda unor persoane care au adus printre participanți arme albe, substanțe interzise sau fumigene.
Ion Dobreanu - Dum, 12 ian. 2025, 18:00
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”

Început în jurul prânzului cu doar câteva mii de manifestanți, protestul la care George Simion se așteaptă să participe „minimum” 50.000 de persoane a luat amploare spre seară. Numărul celor care s-au prezentat la îndemnul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a depășit zece mii.

Deși Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) a afirmat că manifestaţia de protest care a ajuns în jurul orei 16.00 în Piaţa Victoriei și s-a îndreptat ulterior către Cotroceni păstrează „un caracter paşnic şi civilizat” şi nu au fost înregistrate incidente de natură să afecteze ordinea şi liniştea publică, jandarmii au descoperit 11 fumigene în bagajul unui bărbat aflat în zona Pieţei Victoriei, o sumă importantă de bani la un altul și, mai devreme, două cuție, un briceag și substanțe interzise.

„În jurul orei 16,00, în zona Pieţei Victoriei, pe bd. Iancu de Hunedoara, în urma verificării bagajului unui bărbat, au fost găsite 11 materiale pirotehnice (fumigene). Acesta a fost condus la secţia de poliţie în vederea întocmirii actelor de constatare, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare”, reiese dintr-un comunicat transmis, duminică, de Jandarmeria Bucureşti.

În fruntea manifestanţilor care mărșăluiesc pe bulevardele Capitalei se află liderul AUR, George Simion, care în momentul în care a ajuns în Piaţa Victoriei, a strigat „Marcel Ciolacu trebuie să plece de la Palatul Victoria!”. De asemenea, momentul sosirii în piaţă a fost marcat de patru persoane care au cântat din buciume.

Protestatarii poartă numeroase drapele tricolore şi au vuvuzele. Ei au scandat „Libertate”, „Iohannis, dictator!”, „Unitate!”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, „Nu cedăm, votu-l apărăm!”, „Vrem alegeri libere”, „Hoţii!”, „Jos Guvernul!”, „România trezeşte-te!”, „Ce vrem noi, e şi pentru voi”, „Turul doi, înapoi!”, „Demisia!”.

De asemenea, participanţii la miting poartă şi pancarte cu mesaje cum ar fi „Călin Georgescu, preşedinte”, „Facem istorie prin curaj”, „Turul 2, înapoi”.

„Românii s-au unit astăzi în cel mai mare miting pentru libertate şi democraţie”, a scris George Simion, duminică, pe Facebook.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) a anunțat astăzi și că un bărbat şi fiul acestuia, asupra căruia a fost găsit un baston telescopic, participanţi la mitingul organizat duminică în centrul Bucureştiului de partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), au fost legitimaţi de jandarmi şi conduşi la secţia de poliţie pentru continuarea verificărilor.

„Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi verificaţi un bărbat şi fiul acestuia. Bărbatul figura în bazele de date cu menţiuni care necesită verificări suplimentare la secţia de poliţie, iar asupra fiului său a fost găsit un baston telescopic. Cele două persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru continuarea verificărilor”, precizează reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti.

Potrivit imaginilor transmise de televiziunile de ştiri, cei doi bărbaţi ridicaţi de jandarmi în zona Galeriilor Orizont de pe bulevardul Magheru sunt Horaţiu Potra şi fiul acestuia.

Într-o conferinţă de presă organizată duminică dimineaţă, liderul AUR a precizat că în peste 30 de locaţii din Europa de Vest se organizează manifestaţii de solidaritate cu protestul din Bucureşti. El a subliniat că au fost urmaţi „toţi paşii legali” pentru organizarea protestului şi a mulţumit forţelor de ordine pentru cooperare.

El a subliniat că AUR doreşte să ofere „platforma legală” pentru desfăşurarea în bune condiţii, fără incidente, a unui „protest de amploare”, împotriva „loviturii de stat date pe 6 decembrie”. Manifestanţii solicită „revenirea la democraţie, prin reluarea alegerilor, începând cu turul doi”, a mai spus Simion. El a criticat măsurile guvernamentale din ultimele săptămâni, inclusiv „ordonanţa trenuleţ”, menţionând că aceasta afectează mai multe categorii sociale.

UPDATE: Poliţia Capitalei a informat că s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în timpul manifestării publice, organizate în Capitală, un reprezentat al unui trust de televiziune ar fi fost agresat.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi efectuate activităţi specifice, în vederea depistării persoanelor implicate în eveniment”, se arată într-un comunicat al DGPMB.

Conform sursei citate, în prezent se efectuează cercetări, de către poliţişti din cadrul Secţiei 20, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, urmând a fi sesizată şi unitatea de parchet competentă.

Citește și:
– Protest cu câteva mii de persoane, substanțe interzise, cuțite și huiduieli în Piața Universității

Te-ar mai putea interesa și
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Premierul suedez a declarat că țara sa va pune la dispoziţie trei nave de război şi un avion pentru a fi supravegheate infrastructurile esenţiale din Marea Baltică şi „flota fantomă” a......
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că aproape 450 de de şoferi au rămas ieri fără permis de conducere pentru ...
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Începând cu 1 ianuarie 2025, Credit Europe Bank își desfășoară activitatea în România ca sucursală a băncii olandeze, ...
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
Românii pot investi, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu ...