Protestul grefierilor. Conducerea ICCJ și Sindicatul „Dicasterial” au convenit ca bugetul pe 2024 să cuprindă drepturile salariale integrale (Video)

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare "Dicasterial" şi conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit, luni, printre altele, că bugetul pe anul viitor a fost constituit cu includerea drepturilor salariale integrale, informează Blocul Național Sindical prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 04 dec. 2023, 17:13
Protestul grefierilor. Conducerea ICCJ și Sindicatul

În urma protestului grefierilor a avut loc o întâlnire între Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial” şi conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilite următoarele:

– bugetul pe 2024 s-a construit cu includerea sumelor care reprezintă drepturile salariale integrale şi toate restanţele rezultate din acte judecătoreşti şi administrative;

– pentru plata drepturilor salariale integrale se aşteaptă adoptarea unui hotărâri de Guvern, până la sfârşitul acestei săptămâni, care să cuprindă sumele necesare, astfel încât acestea să fie achitate în cel mai scurt timp;

– pe linie de dialog social se va comunica minuta ce va rezulta din întâlnirea preşedinţilor curţilor de apel, iar Blocul Naţional Sindical va participa în calitate de observator;

– solicitarea uniformizării modului de calcul al salariilor pe cale administrativă şi emiterea unitară a adeverinţelor pentru accesarea dreptului la pensie.

Câteva sute de grefieri de la instanţe şi parchete din toată ţara au protestat luni în faţa sediului provizoriu în care funcţionează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în semn de nemulţumire faţă de faptul că nu au fost asigurate fondurile necesare pentru plata integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială.

Sindicatul Naţional al Grefierilor din Justiţie „Dicasterial” a solicitat, printre altele, plata integrală a salariilor şi achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023.

Sursa foto: Publisind.ro

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș are autorizație de construire pe toate loturile. Ce se întâmplă cu secțiunea Făgăraș – Brașov?
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș are autorizație de construire pe toate loturile. Ce se întâmplă cu secțiunea ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis luni, 4 august, autorizație de construire și pentru tronsonul 1 al A13 Sibiu - Făgăraș, ultimul din cele patru loturi ale acestei......
Dacia și Renault cheamă la service modele dotate cu sistemul hibrid de propulsie având la bază motorul de 1.6 l
Dacia și Renault cheamă la service modele dotate cu sistemul hibrid de propulsie având la bază motorul de 1.6 l
Mai multe modele Renault și Dacia dotate cu sistemul de propulsie hibrid având la bază motorul cu ardere internă de 1.6 ...
Șase trenuri diesel Alstom, care au circulat în Olanda, filmate în drum spre România – destinația finală. Ce companie le va opera
Șase trenuri diesel Alstom, care au circulat în Olanda, filmate în drum spre România – destinația finală. Ce ...
Un convoi cu șase trenuri diesel Coradia Lint, utilizate în Olanda și cu destinația România, a fost surprins pe căile ...
USR a propus să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu, iar membrii partidului nu vor participa la funeralii
USR a propus să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu, iar membrii partidului nu vor participa ...
Uniunea Salvați România a propus în şedinţa de guvern să nu fie declarată o zi de doliu naţional în memoria fostului ...