Prudenţa investitorilor a împins rulajul bursei la cel mai redus nivel din ultimele 17 luni

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a crescut cu 0,6%, într-o piaţă în care prudenţa investitorilor la tranzacţionare a dus lichiditatea la cel mai redus nivel din ultimele 17 luni.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 15:50
Prudenţa investitorilor a împins rulajul bursei la cel mai redus nivel din ultimele 17 luni

Piaţa a oscilat foarte uşor la deschidere, după care s-a stabilizat pe creştere uşoară. În piaţă au fost prezenţi foarte puţini investitori şi aceştia au plasat ordine pentru volume reduse de acţiuni.

Tranzacţiile au cumulat doar 4,1 milioane lei (913.000 de euro), astfel că bursa a înregistrat cel mai redus de după 22 aprilie 2011, dată când lichiditatea a fost de numai 2,7 milioane lei (659.000 de euro). Rulajul de luni este de cinci ori sub cel de vineri, de 20,3 milioane lei (4,5 milioane euro).

„Rulajele au scăzut alarmant de mult. Începutul verii nu anunţa o perioada bună pentru acţiuni, însă discuţiile care anticipau deciziile Fed şi BCE au dus la creşteri treptate şi care au devenit apoi semnificative, indicele Dow Jones atingând valorile din 2007. Piaţa noastră a fost şi ea influenţată, SIF-urile urcând cu peste 20% în ultimele trei luni. Ca atare, aşteptările privind o corecţie susţinută de marcările de profit câştigă tot mai mult teren, justificând lipsa cumpărătorilor. Pe de altă parte, nici vânzătorii nu pun o presiune considerabilă, fiind cu ochii pe pieţele internaţionale, unde scăderile parcă întârzie să apară. Climatul actual alimentează şi mai mult starea de incertitudine, determinând în cele mai multe cazuri decizia de a aştepta şi asta se vede şi în rulajele zilnice”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,54%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,27% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu doar 0,11%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,86%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,53%.

„Până la finalul anului, nu ar trebui exclusă varianta unor scăderi generate de deja obişnuitele probleme privind datoriile şi deficitele unor ţări europene. Momentan, cred că ne aflăm încă sub influenţa proaspetelor decizicii ale Fed şi BCE, iar corecţiile nu pot fi de amploare. În situaţia creşterii volatilităţii, putem vedea şi la noi o redresare a volumelor. Cu trei luni înainte de finalul anului, indicii BVB înregistrează evoluţii cuprinse între -4,9% (BET-C) şi +21,41% (BET-FI), variaţii ce nu includ şi dividendele care anul acesta au avut randamente foarte mari. Probabil că situaţia se va menţine, iar BET-FI va fi indicele câştigator din 2012”, a mai spus brokerul.

Acţiunile Fondului Proprietatea au rămas cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni care abia au ajuns la 1 milion de lei. Preţul a coborât cu 0,538%, la 0,526 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 165.000 de lei, valoare cu 38% mai redusă decât rulajul de vineri, de 264.000 de lei.

Acţiunile Bucureşti Turism (BUTU), proprietarul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, s-au clasat pe prima poziţie în topul rulajelor, deşi a fost realizată doar o tranzacţie de 60.000 de lei. Titlurile au fost cedate la 3,11 lei, preţ cu 0,97% peste cotaţia de vineri, când a fost tranzacţionat un pachet similar de acţiuni.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 2%. Pieţele au fost pe verde încă din primele minute, după ce un raport privind testele de stres derulate în sistemul bancar din Spania a evidenţiat un necesar de capital similar aşteptărilor analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...