PS1 solicită PUZ-ul pentru un spital de 43.000 mp suprafaţă construită

Economica.net
23 08. 2019
spital_00262500

Clădirea se va construi pe un teren de 7,2 hectare, aflat în proprietatea privată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Spitalul va avea 43.000 mp suprafață construită și patru etaje.

Primăria Sectorului 1 va asigura, din resurse proprii, investiția în construirea și dotarea noii unități medicale. Ministerul Sănătății va pune la dispoziție toate informațiile, va asigura sprijin de specialitate pentru edificarea structurii medicale și va emite, la finalul lucrărilor, ordinul de mutare a sediilor celor trei spitale. Această relocare va fi realizată, după ce aceste unități medicale au făcut solicitări Primăriei Sectorului 1 pentru strămutarea în spații noi, deoarece actualele amplasamente nu mai corespund necesităților.

Terenul de 7,2 hectare pe care va fi edificat noul spital are accesibilitate ușoară pe căile terestre și aeriene. Acesta este situat  într-o zonă verde, dispune de toate utilitățile și este aproape de stația de metrou Străulești, de aeroportul Otopeni precum și de Șoseaua de Centură. Prin acest proiect de anvergură va fi reconfigurată întreaga zona, așa cum este ea impusă de proiectul de regenerare urbană.

Bugetul Primăriei Sectorui 1 are o valoare de 1,6 miliarde de lei.