PSD creşte salariul minim la 1.900 de lei în 2018, mai puţin decât a promis prin programul de guvernare

29 11. 2017
bani_si_calcule1_620x400_1_36045800

„Avem astăzi pe ordinea de zi hotărârea de guvern pe care am prezentat-o într-o primă lectură în urmă cu o lună de zile, privitoare la creşterea salariului minim brut garantat în plată, fără adaosuri şi alte sporuri, la suma de 1.900 de lei, care este corespunzător salariului de 1.550 de lei pe care îl avem în programul de guvernare, plus întoarcerea sarcinii fiscale”, a precizat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, la începutul şedinţei Guvernului.

Actul normativ prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră”.

Totuşi, în programul de guvernare pentru perioada 2017-2020, publicat în Monitorul Oficial din 29 iunie 2017, se arată că, pentru 2018, salariul minim brut va creşte la 2.000 de lei, iar creşterea salariului minim va avea loc o singură dată pe an.

Iată ce scrie în Monitorul Oficial:

„În ceea ce privește salariul minim, acesta va crește o dată pe an, așa cum se întâmplă în toate țările dezvoltate din Europa: Franța, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 32%—34% din totalul valorii producției obținute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit și recuperarea investiției, primește 56%—58%.

Ținta pentru 2020 o reprezintă depășirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producție. În Europa media este de 50%—50%.

Nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2000 lei în 2018, 2.200 lei în 2019 și 2.400 lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 și 3.000 lei în 2020, şi-a asumat PSD în programul de guvernare din iunie 2017.

Circa 1,55 de milioane de români sunt plătiţi cu salariul minim brut pe economie, în baza unui contract de muncă, arată datele Ministerului Muncii.