PSD preia şefia comisiilor SRI şi SIE, prin Adrian Ţuţuianu la SRI şi Mihai Weber la SIE

Economica.net
16 01. 2017
comisie_f2_47217200

Astfel, Adrian Ţuţuianu, senator de Dâmboviţa, va fi propus de PSD pentru a prelua preşedinţia Comisiei SRI, iar ca membri vor fi propuşi Doina Fedorovici (senator) Horia Nasra (deputat), Radu Babuş (deputat).

Mihai Weber, deputat, va fi propus de PSD să preia preşedinţia Comisiei SIE, iar ca membru al acestei comisii va fi propus Dorel Căprar (deputat).

Plenul reunit al celor două Camere va vota, luni, de la ora 16.00, constituirea şi componenţa comisiilor de control SRI şi SIE.

PSD se comportă ca „o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul” dacă nu respectă protocolul potrivit căruia PNL îi revine preşedinţia Comisie pentru controlul activităţii SIE, a declarat luni preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

„Au fost negocieri atât între PNL, cât şi celelalte partide. Există, de asemenea, un protocol asumat de către toate partidele parlamentare şi pe acel protocol PNL îi revedea preşedinţia Comisiei SIE. Aseară, au spus consilierii, domnul Dragnea a transmis că doreşte să ia totul. Cu ce drept într-o «democraţie» de tip feudal poţi să iei toate instituţiile şi să domini totul? Ar fi regretabil. S-ar comporta exact ca o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul. Cred că ar fi corect ca PNL, care este al doilea partid ca mărime în PNL să deţină preşedinţia unei comisii speciale”, a declarat preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

Raluca Turcan a afirmat că dacă şefia comisiei SIE va reveni PNL aceasta va fi preluată de deputatul Cezar Preda.

„Dacă vom obţine preşedinţia comisiei SIE, preşedinte propus şi validat în grupurile parlamentare va fi Cezar Preda şi de asemenea vom avea doi membri în Comisia SRI. Dacă această negociere se menţine. Dacă PSD s-a schimbat şi pe principiul câştigătorul ia totul atunci vom reacţiona ca atare”, a mai spus Turcan.

PNL va propune în Comisia pentru controlul SRI pe deputatul Răzvan Sorin Prişcă şi pe senatorul Ioan-Cristian Chirteş.

PSD va prelua şefia ambelor comisii de control SRI şi SIE, urmând să îi propună pe senatorul Adrian Ţuţuianu pentru preşedinţia Comisiei SRI, iar pe deputatul Mihai Weber pentru preşedinţia Comisiei SIE, au menţionat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.