Psihologi UBB, într-un proiect european pentru dezvoltarea unei noi generaţii de roboţi terapeutici

Psihologii Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca vor participa într-un proiect de cercetare privind dezvoltarea unei noi generaţii de roboţi terapeutici, care să interacţioneze cu copiii diagnosticaţi cu autism, ca parte a unui grant al Comisiei Europene de aproape 9 milioane de euro.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 09:32
Psihologi UBB, într-un proiect european pentru dezvoltarea unei noi generaţii de roboţi terapeutici

Directorul Institutului de Psihoterapie al UBB, Daniel David, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că proiectul îşi propune să mute cercetarea de roboterapie în tratamentul diverselor afecţiuni psihice şi în cazul copiilor cu autism, la un alt nivel.

„UBB a intrat în elita cercetării europene. Noi am început cu roboterapia, adică utilizarea roboţilor în psihoterapie de mai mult timp. Comisia Europeană a acordat acum un grant unui consorţiu format din şase universităţi, printre care şi UBB, de aproape 9 milioane de euro, prin care se mută cercetarea de roboterapie la un alt nivel. Până acum, roboţii folosiţi în terapie erau manipulaţi de un terapeut, acum vrem să facem o nouă generaţie de roboţi, care să fie mai autonomi, să funcţioneze singuri, primind feed-back de la copilul cu autism, şi ştiind cum să reacţioneze la comportamentul lui. Practic, ne dorim să creştem inteligenţa roboţilor în procesul terapeutic. Va fi o nouă generaţie de roboţi terapeutici, mult mai inteligenţi şi mai flexibili. Lansarea oficială a proiectului în toate ţările implicate va avea loc în următoarele săptămâni”, a afirmat David.

El a spus că utilizarea roboţilor nu este „un fel de moft, o modă”, roboterapia fiind folosită pentru că este „o necesitate”.

Daniel David a explicat că în cazul patologiei de tip autist, în care persoanele care au această tulburare nu învaţă şi nu pot asimila eficient cunoştinţe prin interacţiune cu fiinţele umane, acestea reuşesc să înveţe prin interacţiunea cu roboţii.

Potrivit acestuia, roboţii din noua generaţie vor putea fi folosiţi nu numai în cadru terapeutic, cum se întâmplă acum, ci şi de părinţi, acasă, şi de către dascăli, în şcoli. De asemenea, în baza unui plan prescris de psihoterapeut, robotul fiind deja programat să interacţioneze cu copilul la comportamentul acestuia, nu va mai fi necesară în permanenţă prezenţa terapeutului la diverse intervenţii.

David a mai spus că în cadrul acestui proiect de cercetare care se va derula rolul echipei de psihologi de la Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al UBB pe care o va coordona va fi să furnizeze informaţii clinice inginerilor şi informaticienilor care se vor ocupa de conceperea noii generaţii de roboţi terapeutici.

„Noi va trebui să le spunem cum ar trebui să se comporte robotul în cazul unui comportament specific al unui copil cu autism şi vom testa apoi eficienţa clinică a robotului. Noua generaţie de roboţi se va dezvolta pe platforma robotului Nao, dar s-ar putea să fie dezvoltat şi robotul Probo, ambele tipuri folosite în cadrul unor studii realizate la Cluj. Autonomia viitorului robot va depinde de sarcinile care i se vor trasa, iar aceasta va rezulta în urma cercetărilor care vor fi efectuate. Sunt sarcini legate de imitaţie, de atenţie împărtăşită, de poveşti sociale, cum îl înveţi pe copilul cu autism să ceară diverse lucruri”, a menţionat Daniel David.

Bugetul care revine UBB din grantul oferit de Comisia Europeană este de aproape 850.000 de euro, cea mai mare sumă pe care a primit-o universitatea clujeană din granturi europene de cercetare.

Proiectul va începe în luna martie 2014 şi va dura patru ani.

Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al UBB a lansat în România roboterapia, terapia cu ajutorul unor roboţi în cazul copiilor care suferă de autism, dar şi tratarea unor fobii cu ajutorul unui cub virtual.

În vara acestui an, Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al UBB a fost inclus, în premieră în România, în reţeaua pan-europeană MERIL, având astfel posibilitatea să intre mai uşor în consorţii internaţionale pentru obţinerea unor granturi pe proiecte.

Reţeaua pan-europeană MERIL a fost înfiinţată în 2010, în urma unei iniţiative a Comisiei Europene şi reuneşte institutele de cercetare relevante din diverse domenii din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez (foto), după......
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...