Puciştii din Niger acuză Franţa că pregăteşte o intervenţie militară
Într-un comunicat difuzat luni de televiziunea naţională, puciştii afirmă că „pe linia sa de conduită, în sensul identificării de căi şi mijloace pentru o intervenţie militară în Niger, Franţa – cu complicitatea unor nigerieni – a ţinut o şedinţă la statul-major al Gărzii Naţionale din Niger, pentru a obţine autorizaţiile politice şi militare necesare”.
Colonelul Amadou Abdramane, membru al noii conduceri militare din Niger, citat de Reuters, a afirmat tot luni că guvernul răsturnat de la putere a autorizat Franţa să atace sediul preşedinţiei de la Niamey pentru a-l elibera pe Bazoum. Ofiţerul a precizat chiar că autorizaţia este semnată de ministrul de externe al Nigerului, Hassoumi Massoudou, în calitate de premier.
Reuters nu a reuşit să ia legătura cu Massoudou pentru a obţine un comentariu.
Franţa, fosta putere colonială din Niger, a condamnat lovitura de stat şi a cerut reinstalarea preşedintelui ales democratic în 2021, însă nu şi-a declarat intenţia de a interveni. Duminică însă, după ce mii de nigerieni au demonstrat în faţa ambasadei Franţei de la Niamey în sprijinul puciştilor, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat că „nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale” şi că Parisul va reacţiona „imediat şi ferm” într-un astfel de caz.
Într-un alt comunicat, militarii care au preluat puterea în Niger au acuzat „serviciile de securitate” al unei puteri occidentale neprecizate că au folosit duminică gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor din capitală, dintre care şase au fost răniţi şi spitalizaţi.
AFP relatează că înainte de a fi alungaţi de gaze, unii demonstranţi încercaseră să pătrundă în clădirea ambasadei Franţei.
Puciştii au avertizat deja că orice încercare a unor forţe străine de a-l elibera pe Bazoum ar duce la vărsări de sânge şi haos.
Liderii din Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), reuniţi duminică în Nigeria, le-au transmis un ultimatum militarilor din Niger să restabilească ordinea constituţională în termen de o săptămână. Conducătorii africani participanţi la întrunirea de la Abuja nu au exclus o intervenţie în forţă.
Nigerul a fost până acum un partener strategic al Franţei în lupta împotriva jihadiştilor. Pe teritoriul ţării africane se află în prezent circa 1500 de militari francezi.