Punerea în funcţiune a Sistemului Integrat de Evidenţă a Turiştilor, amânată până în ianuarie
Bărhălescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că SIET a fost amânat până în luna ianuarie, după discuţii cu patronatele, precizând că sistemul este în testări făcute de patronate.
El a precizat că acest sistem urmează să fie îmbunătăţit şi va fi transparent, urmând a fi folosit exclusiv în scopuri statistice.
Secretarul de stat în MDRT a explicat că este nevoie de cifre clare privind turiştii care vin într-o zonă pentru că, în baza acestor statistici, se vor putea aloca fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii sau pentru proiecte cu finanţare europeană.
Bărhălescu a mai spus că patronatele din turism nu au avut o problemă cu faptul că SIET va funcţiona prin STS ci mai mult că vor fi nevoiţi să angajeze personal suplimentar pentru acest sistem.
El a arătat că se lucrează la o interfaţă pentru ca cei care au sisteme electronice să facă transpunerea automată a datelor în sistemul de evidenţă a turiştilor.
Totodată, Bărhălescu a menţionat că după punerea în funcţiune SIET va fi obligatoriu pentru unităţile de cazare clasificate.
El a recunoscut că există probabilitatea ca agenţii economici din turism să nu declare toţi turiştii care se cazează, dar crede că va exista şi o presiune a autorităţilor locale pentru ca aceştia să declare numărul real de turişti pentru că astfel vor beneficia de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii.
Bărhălescu a mai declarat că se lucrează în continuare la proiectul noii legi a turismului care ar urma să fie prezentat pentru consultarea publică peste patru săptămâni, după ce va fi obţinut şi un aviz din partea Organizaţiei Mondiale a Turismului.
Implementarea SIET, care trebuia să fie funcţională din luna decembrie, a fost amânată după ce hotelierii s-au opus introducerii sistemului în forma actuală şi au cerut MDRT să explice motivul pentru care vor fi obligaţi să transmită datele confidenţiale ale turiştilor prin sistemul electronic de evidenţă şi au cerut garanţii legale asupra păstrării confidenţialităţii datelor.