Pungeşti: Magistraţii au declarat ilegală decizia de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist

Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au declarat, luni, ilegală hotărârea Consiliului Local Pungeşti de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei.
Economica.net - mar, 11 mart. 2014, 08:13
Pungeşti: Magistraţii au declarat ilegală decizia de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist

Prefectura Vaslui a solicitat anularea deciziei luate de consilierii locali din Pungeşti, luată în luna octombrie a anului trecut, în urma protestelor locuitorilor din Pungeşti, dar fiindcă hotărârea nu a fost anulată, a atacat-o la instanţa de contencios administrativ.

O hotărâre similară privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist prin metode neconvenţionale, a mai fost luată de autorităţile din Pungeşti în luna februarie a anului 2013, însă, la solicitatarea Prefecturii Vaslui, care a considerat că autorităţile locale nu au dreptul să se pronunţe cu privire la aceste resurse, decizia a fost anulată. Primăria Pungeşti urmează să decidă dacă va formula acum recurs la Curtea de Apel Iaşi.

Pe raza judeţului Vaslui au adoptat hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist un număr de 15 consilii locale din comunele: Alexandru Vlahuţă, Băcani, Coroieşti, Dumeşti, Ghergheşti, Găgeşti, Murgeni, Perieni, Pochidia, Pogana, Puieşti, Pungeşti, Şuletea, Vinderei şi Tutova, toate fiind atacate la instanţă. Opt dosare au fost câştigate la instanţa de fond de Instituţia Prefectului Judeţul Vaslui, acestea rămânând irevocabile, un dosar a fost câştigat la instanţa de fond de Instituţia Prefectului Judeţul Vaslui şi a fost formulat recurs de către Consiliul Local Băcani, două dosare se află pe rolul Tribunalului Vaslui, iar trei dosare se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi, în recursurile formulate de Instituţia Prefectului, care pierduse în primă fază procesele.

Pe rolul instanţei de judecată se mai află un proces intentat Consiliului Local Pungeşti de Prefectura Vaslui, după ce consilierii au adoptat în unanimitate o decizie privind organizarea în comună a unui referendum pe interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...