Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie Bacău, prins la furat

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Roland Filipescu, este acuzat de furt, Parchetul Curţii de Apel Bacău înregistrând cazul, întrucât acesta este ofiţer de poliţie şi atrage competenţa acestei unităţi de parchet.
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 09:52

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Bacău a fost ridicat de anchetatori, el fiind prins sustrăgând medii de stocare de date dintr-un supermarket, valoarea obiectelor ridicându-se la 500 de lei, au declarat surse judiciare.

Oficialul DGA, Roland Filipescu, a fost prins în flagrant delict, sustrângind stick-uri de memorie USB, în supermarketul Real din Bacău de către angajaţi, precizează sursele citate.

„Pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată, la data de 14 februarie 2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat faţă de un ofiţer al Direcţiei Generale Anticorupţie Bacău”, informează, marţi, Biroul de presă al Ministerului Public.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 13 februarie 2012, acesta a sustras dintr-un supermarket din localitate diferite medii de stocare a datelor (pe care le-a ascuns în îmbrăcăminte) în valoare de aproximativ 500 lei, părăsind incinta magazinului fără a achita contravaloarea.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...