Purtătorul de cuvânt al Guvernului, în proces cu…. Guvernul
Avocatul care i-a reprezentat pe jurnalişti este Gheoghe Piperea. Acesta a confirmat pentru România TV că Dan Suciu se află pe lista celor care au dat în judecată statul.
În esenţă, iniţiatorii acţiunii au considerat ilegal să li se perceapă TVA retroactiv pe drepturile de autor aferente activităţilor independente.
Rămâne de văzut dacă Dan Suciu îşi va retrage acum acţiunea împotriva statului.
Analistul politic Cristian Pârvulescu a declarat la România TV că, în cazul lui Dan Suciu, este „un mic conflict de interese” la care probabil jurnalistul nu s-a gândit şi de care premierul Ungureanu nu a avut cunoştinţă.
„Dan Suciu este într-o situaţie delicată. Nu se poate pronunţa în nici un fel în calitatea sa de purtător de cuvânt al premierului şi al Guvernului în ceea ce priveşte procesul. Procesul a început deja şi nu cred că se poate retrage şi că îşi doreşte să se retragă. Soluţia îi aparţine, el având două posibilităţi: sau rămâne în continuare purtător de cuvânt, dar încearcă să-şi precizeze foarte clar neutralitatea în acest caz, sau se retrage”, a spus Pârvulescu.
Întrebat dacă această situaţie afectează imaginea cabinetului şi a premierului, Pârvulescu a spus că Ungureanu nu are „o problemă directă”, iar Dan Suciu, „dacă are inteligenţa necesară, va reuşi să o facă depăşită”.