Putem contribui la reducerea încălzirii globale muncind mai puţin – studiu

Vreţi să contribuiţi la reducerea încălzirii globale? Munciţi mai puţin: un nou studiu a arătat că scăderea duratei de lucru cu câteva ore poate încetini încălzirea globală, relatează marţi USNews.
Economica.net - mar, 05 feb. 2013, 12:46
Putem contribui la reducerea încălzirii globale muncind mai puţin - studiu

Potrivit studiului făcut public luni de Centrul pentru cercetări şi politici economice, un centru de reflecţie liberal cu sediul la Washington, trecerea la un program de lucru mai ‘european’, ce presupune ore de lucru mai puţine şi mai mult timp de vacanţă, ar putea reduce la jumătate creşterea temperaturii pe plan global aşteptată până în anul 2100.

Studiul a pornit de la o altă analiză realizată în 2012 care a constatat că un program de lucru mai scurt poate fi asociat cu o scădere a emisiilor de dioxid de carbon.

Autorul studiului, economistul David Rosnick, a explicat că această corelaţie poate fi atribuită faptului că în numeroase întreprinderi consumul de energie este foarte mare.

Acesta a sugerat totodată că ţările în curs de dezvoltare, ale căror economii cresc, au două opţiuni – de a adopta programul de lucru ‘european’ ori pe cel ‘american’, cu 40 de ore de muncă pe săptămână şi vacanţe mai scurte.

‘Dacă lumea ar fi să urmeze un model de lucru mai curând european, ne-am putea aştepta la ore de lucru mai puţine, producţie mai mică şi emisii de gaze cu efect de seră mai mici’, a afirmat Rosnick.

După estimările economistului american, apropierea de sistemul european ar însemna practic a ceda până la un sfert din venituri pentru a dispune în schimb de mai mult timp liber. În cifre, potrivit calculelor sale, pentru a împiedica o creştere a temperaturilor cu până la 1,3 grade Celsius, americanii ar trebui să înceapă să muncească în fiecare an cu circa 0,5% mai puţin, pornind de la o scădere totală cu 10 ore a programului de lucru în 2013. ‘Putem îndeplini un volum similar de muncă prin creşterea productivităţii şi dezvoltarea tehnologiilor’, consideră el.

David Rosnick admite că analiza sa are şi unele puncte slabe: astfel, nu ia în calcul răspândirea lucrului de acasă, care scade emisiile poluante generate în transporturi, şi mai mult, nu se poate şti cum vor alege oamenii să-şi petreacă timpul liber suplimentar. Astfel, reducerea programului de lucru nu va avea un impact prea mare asupra emisiilor de dioxid de carbon dacă beneficiarul acestui program decide să plece în călătorie în vacanţă, de exemplu. ‘Dacă îţi iei vacanţă, nu mai mergi la serviciu, scutind carburantul consumat pe drum, dar este posibil să pleci undeva cu avionul’, a notat Rosnick

Te-ar mai putea interesa și
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 - 20 decembrie 2024, suma de 260,881 milioane euro (aproape 1,298 miliarde lei), reprezentând......
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Distanța dintre Buzău și Focșani poate fi parcursă mai repede pe Autostrada Moldovei A7, decât pe drumul național ...
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru lanțul de aprovizionare al magazinelor Profi
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru ...
BERD oferă sprijin în valoare de 10 milioane EUR în monedă locală pentru lanțul de retail românesc Profi. Banca se ...
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
AdmiralBet a lansat platforma online care se poziționează ca o destinație de top pentru ca tu să trăiești o experiență ...