Puterea americană, construită pe ruinele Europei după Primul Război Mondial

De fapt, Statele Unite sunt încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea prima putere industrială mondială, iar în anul 1913 aveau un PIB pe locuitor cu 30% mai mare decât al Marii Britanii, cel mai bogat stat european de la acea vreme. Dar, ajutată de izolaţionismul american, Europa rămânea principalul bancher al planetei, cu toată puterea politică ce decurgea din acest statut. Înainte de război, investiţiile externe cumulate ale Marii Britanii, Franţei şi, într-o măsură mai redusă, ale Germaniei, aveau o valoare de zece ori mai mare decât cea a Statelor Unite.

Situaţia s-a schimbat radical cinci ani mai târziu, când Europa era devastată, inclusiv financiar, de un conflict care a costat numai principalii şase beligeranţi europeni între 150 şi 170 de miliarde de dolari, conform estimării economistului francez Alain Plessis, sumă ce însemna de trei sau patru ori PIB-ul lor. În plus, europenii au trebuit să facă faţă şi cheltuielilor post-război cu reconstrucţia regiunilor devastate, reconversia industrială şi cu pensiile milioanelor de mutilaţi, ale văduvelor de război şi orfanilor.

Puterile europene au pierdut în urma războiului cea mai mare parte a rezervelor proprii de aur. În acest timp, Statele Unite şi-au dublat rezervele de aur şi au ajuns să deţină 40% din stocul mondial la finalul războiului şi 50% în anul 1923.

‘Nu există aproape nicio îndoială că Primul Război Mondial, prin modificarea durabilă a distribuţiei rezervelor de aur, este la originea supremaţiei internaţionale a monedei americane ce urma să marcheze întregul secol XX’, consideră economistul francez Olivier Feiertag. Această nouă supremaţie a fost consolidată de faptul că Statele Unite au devenit la sfârşitul războiului primul creditor mondial, depăşindu-şi la acest capitol aliaţii europeni, care au luat de la ele credite de peste zece miliarde de dolari pentru a-şi finanţa efortul de război. ‘În intervalul 1914-1919, Europa a trecut de la statutul de creditor net pentru restul lumii la cel de principal debitor’, notează Feiertag.

Datoria externă şi internă va marca pe termen lung economiile europene. De exemplu, serviciul datoriei publice contractate în timpul şi după terminarea războiului, la care se adaugă pensiile victimelor, reprezenta în cazul Franţei 52% din buget în anul 1931. Această situaţie, însoţită de o creştere exagerată a cheltuielilor publice, va alimenta o inflaţie generalizată, neîntâlnită înainte de război. Preţurile, care în timpul conflictului s-au dublat în Franţa şi Marea Britanie şi au crescut de patru ori în Germania şi Austria, au explodat după încheierea războiului, slăbind dramatic monedele europene, cu excepţia notabilă a lirei sterline britanice.

Marea Britanie este de altfel un caz special. Ea a investit înainte de război mai ales în America de Nord, nu a fost nevoită să aloce fonduri masive pentru reconstrucţie întrucât teritoriul ei a fost ferit de distrugerile războiului şi a reuşit să-şi finanţeze efortul de război mărind taxele. Aşadar, Marea Britanie s-a regăsit după conflict într-o situaţie mai bună decât alte state învingătoare, precum Franţa, unde distrugerile au fost masive şi care şi-a pierdut cea mai mare parte a capitalurilor, investite cu predilecţie în Europa Centrală şi Rusia.

Francul francez se va devaloriza cu două treimi între anii 1919 şi 1928, în timp ce marca germană se va prăbuşi în faţa unei hiper-inflaţii care îi va arunca economia în haos în anii 1922-1923. Dezordinea economică şi monetară s-a instalat de asemenea pe termen lung în majoritatea statelor moştenitoare ale imperiilor învinse, cum ar fi Rusia bolşevică, Ungaria, Austria, Cehoslovacia sau Finlanda.

Ruinând Europa în ansamblu, conflictul ‘a contribuit la redefinirea ierarhiei puterilor economice mondiale, cu Statele Unite în prim plan, iar aceste linii au rămas aproape neschimbate până în zilele noastre’, punctează Olivier Feiertag. De asemenea, mai remarcă acesta, războiul de atunci ‘a pus bazele unei economii a îndatorării’ la scară mondială, un model de dezvoltare încă valabil şi astăzi.

Primul Război Mondial a ‘marcat intrarea Statelor Unite pe scena internaţională, de unde nu numai că nu vor mai ieşi, dar vor ajunge să ocupe progresiv primul loc’ în detrimentul Europei, sintetizează istoricul francez Jean-Jacques Becker.