Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina. Atac cu rachete asupra centrelor militare ucrainene de comandă din capitală şi Harkov

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters. Centrele militare ucrainene de comandă din oraşele Kiev şi Harkov au fost atacate cu rachete, a relatat site-ul de ştiri Ukrainska Pravda, care a citat joi o oficialitate din cadrul Ministerului de Interne ucrainean, potrivit Reuters.
AGERPRES - joi, 24 feb. 2022, 05:59
Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina. Atac cu rachete asupra centrelor militare ucrainene de comandă din capitală şi Harkov

Rachetele ruseşti lovesc infrastructura şi poliţia de frontieră, spune preşedintele Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia a efectuat lovituri cu rachete asupra infrastructurii ucrainene şi poliţiei de frontieră a ţării şi că explozii au fost auzite în multe oraşe, informează Reuters.

El a anunţat că legea marţială a fost declarată peste tot în ţară şi că a vorbit prin telefon cu preşedintele american Joe Biden, scrie Agerpres.

Într-o declaraţie separată, Ministerul de Externe ucrainean a spus că scopul operaţiunii militare a Rusiei este distrugerea
statului ucrainean.

Rusia spune că vizează infrastructura militară a Ucrainei (RIA)

Rusia vizează infrastructura militară a Ucrainei, apărarea aeriană şi forţele aeriene cu arme de înaltă precizie şi nu atacă oraşele ucrainene, potrivit agenţiei ruse de presă RIA care citează joi Ministerul Apărării de la Moscova.

Centrele militare de comandă din Kiev şi Harkov, lovite de rachete; explozii la Odesa

Centrele militare ucrainene de comandă din oraşele Kiev şi Harkov au fost atacate cu rachete, a relatat site-ul de ştiri Ukrainska Pravda, care a citat joi o oficialitate din cadrul Ministerului de Interne ucrainean, potrivit Reuters.

Martori din Harkov, citaţi de Reuters, au auzit o serie de explozii la scurt timp după ce Rusia a anunţat declanşarea unei operaţiuni militare în Ucraina, scrie Agerpres.

Potrivit AFP, explozii puternice au fost auzite joi la Kiev, Odesa, port la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, şi în estul ţării. În capitală, cel puţin două explozii au fost auzite în centrul oraşului dis-de-dimineaţă, urmate de sunetele sirenelor şi al ambulanţelor.

În schimb, Reuters – care citează agenţia de presă rusă Interfax – relatează că trupe ruseşti au debarcat în Mariupol şi în Odesa.

Putin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina, scrie Agerpres.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

 

Ministrul de externe al Ucrainei: Putin a lansat o „invazie la scară largă”

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunţat joi că Rusia a lansat o ”invazie la scară largă a Ucrainei” şi a îndemnat lumea să îl oprească pe preşedintele rus Vladimir Putin, transmit DPA şi Reuters.

”Putin tocmai a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei. Oraşe ucrainene paşnice sunt sub lovituri”, a declarat Kuleba, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.

”Acesta este un război de agresiune. Ucraina se va apăra şi va învinge. Lumea poate şi trebuie să-l oprească pe Putin. Timpul pentru a acţiona este acum”, a scris Kuleba într-un tweet, potrivit Reuters.

Ucraina anunţă închiderea spaţiului său aerian pentru aviaţia civilă

Ucraina a anunţat joi închiderea spaţiului său aerian pentru aviaţia civilă după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat începerea unei operaţiuni militare împotriva acestei ţări, transmite AFP.

Ministerul Infrastructurii ucrainean a anunţat închiderea spaţiului aerian, invocând „un înalt risc pentru securitate” într-un comunicat postat pe site-ul său.

„Furnizarea de servicii de trafic aerian pentru utilizatorii civili ai spaţiului aerian al Ucrainei este suspendat. Vă vom anunţa în continuare despre schimbările în folosirea spaţiului aerian al Ucrainei”, a anunţat şi Întreprinderea de Stat pentru Servicii de Trafic Aerian al Ucrainei, pe site-ul său, potrivit Reuters.

 

NATO – Jens Stoltenberg condamnă cu fermitate atacul Rusiei asupra Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat joi „atacul nesăbuit şi neprovocat” al Rusiei asupra Ucrainei, avertizând că acesta pune în pericol „nenumărate” vieţi.

”Condamn cu fermitate atacul nesăbuit şi neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieţi civile. Încă o dată, în pofida avertismentelor noastre repetate şi a eforturilor noastre neobosite de diplomaţie, Rusia a ales calea agresiunii împotriva unei ţări suverane şi independente”, a declarat Stoltenberg într-un comunicat, citat de AFP.

”Aliaţii NATO se vor reuni pentru a aborda consecinţele acţiunilor agresive ale Rusiei. Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente cumplite. NATO va face tot ceea ce este necesar pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii”, a adăugat el.

UPDATE 5.30 Focuri de armă în apropierea principalului aeroport din Kiev

Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Reuters.

ORA 5.28: Ucraina: Sunete îndepărtate similare cu focul de artilerie auzite în capitala Ucrainei

Doi reporteri, Reuters şi Fox News, au auzit o serie de zgomote îndepărtate puternice, asemănătoare cu tiruri de artileriei în Kiev la primele ore ale dimineţii de joi, la câteva minute după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că a autorizat o operaţiune armată specială în Ucraina

ORA 4:59 Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters.

„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

Preşedintele Rusiei s-a adresat militarilor ucraineni spunându-le că părinţii şi bunicii lor nu au luptat „pentru ca voi să puteţi ajuta neo-naziştii”. El a adăugat că doreşte să încerce să demilitarizeze şi să „de-nazifice” Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...