Putin a dat undă verde livrărilor de gaze rusești în Uzbekistan

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat undă verde sâmbătă livrărilor de gaz rusesc în Uzbekistan via Kazahstan, într-un moment în care sectorul rus al gazelor este marcat de sancţiunile impuse de Occident în urma ofensivei ruse din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres
AGERPRES - sâm, 07 oct. 2023, 19:31
Putin a dat undă verde livrărilor de gaze rusești în Uzbekistan

„Permisiune acordată”, a declarat preşedintele rus, aflat în compania omologilor săi uzbec şi kazah, Şavkat Mirzioev şi Kasîm-Jomart Tokaev, veniţi la reşedinţa sa din apropiere de Moscova pentru ceremonia solemnă de lansare difuzată prin videoconferinţă.

Ceremonia s-a desfăşurat în ziua în care liderul de la Kremlin împlineşte 71 de ani.

Proiectul lansat sâmbătă, „cel mai mare proiect energetic trilateral” între Rusia şi cele două foste republici sovietice din Asia centrală, îi va permite Uzbekistanului, şi el bogat în hidrocarburi, să aibă „o sursă suplimentară de energie”, iar Kazahstanul va putea rezolva problema gazelor în regiunile din nordul şi estul ţării, a explicat Putin, adăugând că „Rusia îşi va putea confirma încă o dată statutul de furnizor fiabil de gaz natural”.

AFP notează că sectorul rus al gazelor a fost lovit în plin de sancţiunile europene şi americane, exporturile ruse de gaz scăzând cu 25,1% în 2022, potrivit cifrelor oficiale, în contextul în care UE, înainte clientul nr.1, şi-a redus drastic importurile după invazia rusă din Ucraina din februarie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...