Putin a discutat cu Emirul Qatarului despre impactul conflictului din Ucraina asupra pieţelor energetice
Şeicul Tamim bin Hamad al-Thani şi Vladimir Putin au discutat de asemenea despre impactul conflictului asupra securităţii alimentare, precum şi despre situaţiile din Libia, Siria şi negocierile cu privire la programul nuclear al Iranului, adaugă comunicatul.
Întâlnirea a fost menită să aplaneze tensiunile dintre Rusia şi Qatar, care au crescut de la izbucnirea crizei din Ucraina în acest an, a indicat pentru Reuters o sursă familiarizată cu discuţiile, scrie Agerpres.
Qatarul, un exportator major de gaz, a încercat să păstreze o poziţie în mare parte neutră în conflict, dar unele gesturi ale emiratului, printre care criticile sale recente faţă de anexarea de către Rusia a unor teritorii ucrainene, au iritat Moscova, a menţionat sursa.
Potrivit acesteia, Qatarul ‘are nevoie de relaţii cordiale cu Rusia şi cu alţii în regiune’ pentru a continua să joace un rol de mediator în conflict.
Într-o declaraţie anterioară din cursul zilei de joi, şeicul Tamim a afirmat că ţara sa are relaţii puternice şi istorice cu Rusia, a relatat Al-Jazzera.
‘Emirul Qatarului a subliniat sprijinul pentru toate eforturile internaţionale şi regionale de a găsi o soluţie paşnică imediată la criza din Ucraina şi a afirmat necesitatea respectării suveranităţii statelor’, se mai spune în comunicatul biroului şeicului Tamim.