„Primul vot este ca pierderea virginităţii, important este ca alegerea să fie bună: Vladimir Putin!”. Acesta este mesajul prin care sunt încurajaţi tinerii ruşi să îl voteze la Preşedinţia Rusiei pe actualul premier Vladimir Putin.
Mesajul este postat pe Internet, pe site-ul de campanie al prezidenţiabilului. Mesajul video are ca scop să-i încurajeze tinerii alegători ruşi să meargă la alegerile prezidenţiale din 4 martie.
Într-unul dintre aceste mesaje video care pot fi găsite pe pagina de Internet www.perviiraz.ru, o tânără se află în cabinetul unui doctor explicându-i temerile de a-şi pierde virginitatea. „Înţelegeţi domnule doctor, îmi este foarte frică”, spunea tânăra din înregistrare. „Vă înţeleg foarte bine, toţi am avut o primă oară”, îi răspunde doctorul acesteia.
Acest mesaj insolit la care a apelat Putin în speranţa că va obţine cât mai multe voturi şi din partea tineretului rus nu este unul izolat. Când Putin nici bine nu îşi începuse campania, anul trecut, mai multe fete, majoritatea din regiuni rurale, ajunseseră la Moscova, unde formaseră un grup de susţinătoare topless pentru Putin, sub deviza „Mă dezbrac pentru Putin”.