Putin a numit un muncitor într-o poziţie cheie a administraţiei sale

Economica.net
19 05. 2012
vladimir_putin_35544600_25062500

Igor Holmanskih, şef de atelier în uzinele UralWagonZavod din Nizhny Tagil, un complex important al industriei militare ruse, a ieşit în evidenţă în timpul unei conferinţe video cu Putin, după câteva zile de la primele manifestaţii masive ale opoziţiei, în Moscova.

„Aş vrea să spun, cu privire la aceste manifestaţii… Dacă poliţia nu va ajunge acolo, atunci băieţii şi cu mine suntem gata să venim pentru a ne apăra stabilitatea – în spiritul legii”, a declarat în acea vreme Holmanskih.”Veniţi, veniţi”, a fost răspunsul lui Putin, „dar nu acum, ci cu o altă ocazie”.

Confruntat înainte de alegerile prezidenţiale din martie, cu răceala categoriilor urbane favorizate, Putin şi-a canalizat campania electorală către „muncitori”.”Cred că este corect ca dumneavoastră, care v-aţi petrecut viaţa în uzină şi stiţi cum trăiesc oamenii, ar trebui să accedeţi în această funcţie”, a declarat Putin.

Preşedintele rus a creat în 2004 poziţiile de reprezentanţi regionali ai Kremlinului în cadrul unei reforme a puterii regionale, vizând să consolideze puterea centrală în teritoriu.Aceşt reprezentanţi nu au oficial prerogative, dar relaţia lor directă cu preşedintele le conferă o influenţă reală.