Putin a ordonat armatei să intre în teritoriile separatiste din Ucraina după ce Rusia a recunoscut independenţa regiunilor Lugansk şi Doneţk
Două decrete ale preşedintelui rus cer Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk, scrie Agerpres.
În aceste documente, fiecare de o pagină şi publicate pe site-ul bazei de date ruseşti de texte legislative, nu a fost anunţat niciun calendar de desfăşurare sau amploarea acesteia.
Rusia a desfăşurat de mai multe săptămâni zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei care, potrivit occidentalilor, sunt pregătiţi să-şi invadeze vecinul.
Recunoaşterea independenţei celor două teritorii a deschis calea către o desfăşurare militară rusă la cererea acestora.
Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ucrainene.
Potrivit textelor publicate pe un site al Camerei inferioare a parlamentului rus, Duma, acestea prevăd că părţile îşi vor asigura apărarea, împărţi baze militare şi îşi vor proteja frontierele în comun.
Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează „temeiul legal pentru prezenţa” în aceste teritorii a „unităţilor militare ruse necesare menţinerii păcii în regiune şi asigurării unei securităţi de durată pentru părţi”, potrivit unei note explicative care însoţeşte aceste texte.
Documentele „prevăd obligaţiile părţilor de a asigura asistenţă reciprocă în cazul în care una dintre părţi este ţinta unui atac” şi „prevăd protecţia comună” a frontierelor.
Aceste acorduri de prietenie şi ajutor reciproc urmează să treacă marţi prin Parlamentul Rusiei.