Putin a ordonat armatei să elibereze complet regiunea Kursk, ocupată parțial de ucrainieni

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri armatei sale să elibereze complet regiunea rusă Kursk, unde trupele ruse au revendicat în ultimele zile victorii rapide împotriva forțelor ucrainene, relatează AFP.
AGERPRES - J, 13 mart. 2025, 07:43
Putin a ordonat armatei să elibereze complet regiunea Kursk, ocupată parțial de ucrainieni

„Mă aștept ca toate misiunile de luptă cu care se confruntă unitățile noastre să fie îndeplinite și ca teritoriul regiunii Kursk să fie în curând eliberat complet de inamic”, a declarat Putin, îmbrăcat în uniformă militară, în cursul întâlnirii cu șefului Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, potrivit declarațiilor difuzate de televiziunea rusă.

Valeri Gherasimov i-a comunicat miercuri președintelui Vladimir Putin că trupele sale au luat prizonieri 430 de soldați ucraineni în timpul recentelor lupte în regiunea de graniță Kursk.

„Militarii ucraineni, văzând că este inutil să continue să reziste, au început să se predea în mod activ și 430 de luptători au fost luați prizonieri”, a declarat Gherasimov, potrivit afirmațiilor difuzate de televiziunea rusă. Putin, la rândul său, a sugerat ca acești prizonieri să fie tratați ca niște teroriști.

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat trupele care luptă cu armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, a anunțat miercuri Kremlinul citat de agențiile de presă ruse.

Aceasta este prima vizită a liderului de la Kremlin în regiunea Kursk de când forțele ucrainene au lansat acolo o ofensivă surpriză în august 2024, potrivit agenției de presă TASS.

Armata ucraineană continuă să piardă teren în regiunea rusă Kursk, sub presiunea tot mai puternică a ofensivei dezvoltate de trupele ruse susținute și de soldați nord-coreeni, și se apropie de punctul în care s-ar putea vedea nevoită să se retragă complet din acea regiune, în ciuda speranțelor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a păstra o monedă de schimb în ipotetice negocieri cu Rusia.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...