Putin a promulgat legea care califică ONG-urile cu finanţare externă drept „agenţi ai străinătăţii”
Adoptat de camera inferioară a parlamentului rus (Duma) la 13 iulie şi aprobat de camera superioară la 18 iulie, textul de lege a provocat reacţii aprinse în societatea rusă, scrie Agerpres.
Potrivit AFP, textul prevede înregistrarea separată a ONG-urilor care beneficiază de finanţare din străinătate şi care participă la o ‘activitate politică’ pe teritoriul rus. Acesta mai stipulează ca respectivele ONG-uri să se prezinte drept ‘agenţi ai străinătăţii’ în toate comunicările sau activităţile publice şi le constrânge la un control financiar foarte strict.
Nerespectarea acestor exigenţe poate atrage amenzi de până la 1 milion de ruble /25.000 de euro/ şi pedeapsa cu închisoarea de până la patru ani.
Acest proiect de lege se înscrie în linia stabilită de preşedintele Vladimir Putin, care i-a acuzat în ultimele luni pe liderii opoziţiei şi ai unor ONG-uri care au denunţat fraude electorale la alegerile legislative din decembrie că lucrează în interesul unor puteri străine, mai precis al SUA.