Putin a promulgat legea ce prevede confiscarea bunurilor celor care „defăimează” armata rusă

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri o lege ce vizează confiscarea banilor şi bunurilor persoanelor declarate vinovate de difuzarea de "informaţii false" asupra armatei ruse, o nouă ilustrare a represaliilor Kremlinului împotriva vocilor critice, la doi ani de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, informează AFP.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 13:34
Putin a promulgat legea ce prevede confiscarea bunurilor celor care

Moscova a declarat ilegale criticile la adresa armatei la scurt timp după ce şi-a lansat invazia asupra Ucrainei, pe 24 februarie 2022, scrie Agerpres.

Noul text promulgat a fost votat la sfârşitul lui ianuarie de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, apoi, la începutul lui februarie, de Consiliul Federaţiei, camera superioară.

Miercuri, deloc suprinzător, decretul prezidenţial semnat de Vladimir Putin a fost publicat de autorităţile ruse.

În momentul prezentării noului text, preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, estimase că această lege împotriva „ticăloşilor” va permite „pedepsirea trădătorilor” care „acţionează împotriva ţării lor”.

În fapt, legea nu prevede confiscarea absolut a tuturor bunurilor unei persoane condamnate, ci a banilor şi fondurilor sale „utilizate sau destinate” finanţării de activităţi „criminale”, termeni ce rămân foarte vagi.

De asemenea, textul legii autorizează justiţia să retragă toate distincţiile onorifice de stat persoanelor condamnate pentru „false informaţii”.

Acuzaţia de difuzare de „informaţii false” despre armata rusă este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani. Mai multe sute de ruşi au fost condamnaţi în virtutea acestui articol al Codului Penal rus în ultimii aproape doi ani de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană are pentru România o creștere a cheltuielilor cu 2,8% anul acesta și 2,6% în 2026
Comisia Europeană are pentru România o creștere a cheltuielilor cu 2,8% anul acesta și 2,6% în 2026
Autoritățile de la Bruxelles au stabilit pentru Guvernul României cu cât va putea crește cheltuielile anuale până în 2030. Recomandarea Comisiei către Consiliul European privind situația de......
Dmitri Medvedev spune că Rusia nu intenționează să furnizeze arme nucleare Iranului
Dmitri Medvedev spune că Rusia nu intenționează să furnizeze arme nucleare Iranului
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev și-a nuanțat luni declarațiile și a afirmat că Rusia nu are nicio intenție să ...
Trump vorbește despre un armistițiu între Iran și Israel, care nu a fost confirmat de nimeni
Trump vorbește despre un armistițiu între Iran și Israel, care nu a fost confirmat de nimeni
Donald Trump a anunțat, în noaptea de luni spre marți, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că ...
Distrugeri fără precedent provocate de furtuni în România. Metoda legală care te ajută să te protejezi cu un cost de 20 de euro
Distrugeri fără precedent provocate de furtuni în România. Metoda legală care te ajută să te protejezi cu un cost ...
Fenomenele meteorologice catastrofale au frecvența și severitatea tot mai accentuate, iar anul acesta pare că a fost unul ...