Putin a semnat legea care interzice adoptarea copiilor ruşi de către cetăţeni americani

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat vineri legea care interzice adoptarea copiilor ruşi de către cetăţeni americani, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, citat de agenţiile internaţionale de presă.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 11:34
Putin a semnat legea care interzice adoptarea copiilor ruşi de către cetăţeni americani

Textul, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, constituie una dintre cele mai ostile măsuri luate de Moscova împotriva Statelor Unite de după războiul rece. El a fost votat de Parlamentul rus ca răspuns la ‘lista Magnitski’, o lege adoptată anterior de Congresul american şi promulgată de preşedintele Barack Obama.

Aceasta din urmă interzice sejurul în SUA şi prevede îngheţarea bunurilor responsabililor ruşi implicaţi în moartea în detenţie, în 2009, a avocatului Serghei Magnitski, sau în alte încălcări ale drepturilor omului.

Noua lege rusă prevede, de asemenea, crearea unei ‘liste negre’ a cetăţenilor americani indezirabili în Rusia, bănuiţi de încălcarea în special a drepturilor cetăţenilor ruşi. Această listă a fost elaborată, însă nu va fi făcută publică, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.

Potrivit datelor comunicate de către delegatul Kremlinului pentru drepturile copilului către France Presse, aproape 15.000 de copii ruşi au fost adoptaţi de cetăţeni străini între 2008 şi 2011, între care peste 5.000 de către cetăţeni americani, în comparaţie cu puţin peste 33.000 de către familii ruse

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan spune că mai important decât calendarul este să se lămurească de ce au fost anulate alegerile
Nicuşor Dan spune că mai important decât calendarul este să se lămurească de ce au fost anulate alegerile
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent în alegerile prezidenţiale, a declarat că mai important decât stabilirea unui calendar al alegerilor este să se lămurească......
Ilie Bolojan: Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire
Ilie Bolojan: Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, dacă nu sunt scăzute cheltuielile de funcţionare ale statului, ...
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul ...
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...