Putin a sosit la Marea Neagră pentru a verifica personal manevrele militare
Vladimir Putin a coborât de la bordul unui avion, la Anapa (coasta de nord a Mării Negre), venit de la Rostov-pe-Don, unde preşedintele rus a participat la prima conferinţă a Frontului Popular Rus. De la aeroport, Putin, însoţit de ministrul Apărării Serghei Şoigu, a urcat la bordul unui elicopter pentru a survola zona de efectuare a manevrelor militare.
Manevrele, care nu au fost planificate, au drept obiectiv să testeze capacităţile de luptă şi nivelul cooperării dintre diferite unităţi ale forţelor ruse, a explicat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului.
Peksov a adăugat că Rusia nu şi-a informat în prealabil partenerii străini în privinţa acestor manevre, precizând că nu era necesar, deoarece vor participa mai puţin de 7.000 de militari, potrivit presei ruse.
Cu toate acestea, anunţul efectuării unor manevre militare de amploare în Marea Neagră a fost primit cu multă nedumerire în străinătate.
Un diplomat dintr-o ţară membră NATO a afirmat că „partenerii nu procedează astfel. Membrii NATO încearcă mereu să informeze Moscova cu privire la manevrele viitoare, deoarece am convenit să consolidăm încrederea reciprocă şi transparenţa”, potrivit Kommersant.ru.
O reacţie mai virulentă a venit din partea opoziţiei ucrainene. Deputatul partidului „Svoboda” Igor Miroşnicenko a precizat că efectuarea unor asemenea manevre reprezintă o încălcare a acordurilor internaţionale şi a celor de la Harkov, semnate de Rusia şi Ucraina în primăvara anului 2010.
Cu toate acestea, un oficial din cadrul Ministerului de Interne al Ucrainei a anunţat joi seara că autorităţile de la Kiev au fost informate de Moscova cu şase zile înainte de efectuarea exerciţiilor militare. În plus, oficialul şi-a exprimat încrederea că aceste manevre „nu pot aduce vreo ameninţare pentru interesele Ucrainei”, conform Kommersant.ru.