Putin acuză Canada că ar fi întârziat intenționat livrarea unei turbine pentru gazoductul Nord Stream 1, ca să vândă mai mult petrol și gaze Europei

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Canada că ar fi întârziat să restituie o turbină germană pentru gazoductul Nord Stream 1, reparată pe teritoriul acesteia, în speranţa de a-şi vinde propriile hidrocarburi Europei, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 iul. 2022, 19:41
Putin acuză Canada că ar fi întârziat intenționat livrarea unei turbine pentru gazoductul Nord Stream 1, ca să vândă mai mult petrol și gaze Europei

Soarta acestei turbine Siemens, prezentată de Moscova ca esenţială bunei funcţionări a Nord Stream 1 – un gazoduct care alimentează Germania şi Europa cu gaze ruseşti – a generat incertitudine asupra viitorului livrărilor de gaze de către Rusia.

Canada, unde turbina fusese trimisă pentru a fi reparată într-o uzină a grupului german, a restituit-o Germaniei, după ce ezitase din cauza sancţiunilor care vizează Moscova pentru ofensiva sa în Ucraina. Dar data la care ar putea ajunge în Rusia este incertă.

„Un dispozitiv trebuia să fie reparat. El nu a fost reţinut de Canada din cauza sancţiunilor sale împotriva Gazprom, chiar atunci când (reparaţiile au fost făcute) într-o uzină Siemens”, a declarat Putin, citat de agenţia rusă TASS.

„Vă voi spune pentru ce Canada a făcut asta. Este pentru că ea însăşi produce petrol şi gaz şi intenţionează să intre pe piaţa europeană”, a adăugat el.

Funcţionarea gazoductului Nord Stream este în prezent oprită pentru lucrări de întreţinere de zece zile, care ar trebui să se încheie joi. Ţările europene se tem totuşi ca Moscova să nu folosească drept pretext un motiv tehnic pentru a nu-şi relua livrările şi a face astfel presiuni asupra lor în contextul războiului din Ucraina, notează AFP.

Înainte de oprirea Nord Stream 1, Rusia îşi redusese deja considerabil livrările în ultimele săptămâni, justificându-şi gestul prin lipsa turbinei Siemens.

Germania a calificat miercuri acest argument drept ‘pretext’, iar Uniunea Europeană a acuzat Moscova că utilizează livrarea gazelor ‘ca armă’.

Aceste dificultăţi în jurul livrărilor prin Nord Stream 1 intervin într-un moment în care ţările europene se străduiesc să-şi completeze rezervele de gaze pentru iarnă.

În acest context, ţările europene depun eforturi să-şi diversifice aprovizionarea cu gaze, apelând la SUA, Qatar, Azerbaidjan şi alte state.

Te-ar mai putea interesa și
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat că a adăugat cinci noi criptoactive: Tellor (TRB), Etherfi (ETHFI), Raydium (RAY), THORChain (RUNE), și Dog Wif Hat (WIF) la oferta sa....
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se vor stabili detaliile
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se ...
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, ...
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, ...
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere a desemnat astăzi căștigătoare firma Like Consulting S.R.L. ...