Update: Ucraina dezminte că ar intenționa să-l ucidă pe jurnalistul Vladimir Soloviov. Putin acuză Occidentul că a plănuit asasinarea unui cunoscut jurnalist rus

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dezminţit luni că ar plănui uciderea jurnalistului rus Vladimir Soloviov, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în aceeaşi zi că principala agenţie de spionaj a Rusiei a dejucat un "complot occidental" menit să-l lichideze pe jurnalistul rus, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 25 apr. 2022, 16:13
Update: Ucraina dezminte că ar intenționa să-l ucidă pe jurnalistul Vladimir Soloviov. Putin acuză Occidentul că a plănuit asasinarea unui cunoscut jurnalist rus

„SBU nu plănuieşte să-l asasineze pe Soloviov”, a anunţat SBU într-un comunicat publicat pe mesageria Telegram.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, media independente sunt sufocate de autorităţi, modul de relatare a conflictului fiind dictat de Kremlin, pentru care acesta nu este un război, ci o „operaţiune militară specială”. Emisiunile televizate reiau din abundenţă liniile de comunicare ale Kremlinului, în special cele animate de prezentatorii Vladimir Soloviov şi Dmitri Kiseliov, ambii figurând pe lista cu sancţiuni a Uniunii Europene.

Știrea inițială

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni că principala agenţie de spionaj a Rusiei a dejucat ceea ce el a numit un complot occidental de a ucide un proeminent jurnalist rus, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„În această dimineaţă, Serviciul Federal de Securitate a oprit activităţile unui grup terorist ce plănuia să atace şi să ucidă un renumit jurnalist al televiziunii ruse”, a declarat Putin procurorilor.

„Au trecut acum la teroare, la pregătirea uciderii jurnaliştilor noştri”, a spus Putin.

El nu a furnizat imediat dovezi care să-i susţină acuzaţiile. Reuters nu a putut verifica imediat afirmaţiile.

Agenţia de presă Interfax a anunţat că membrii unui grup naţionalist au fost reţinuţi de autorităţile ruse. Potrivit Interfax, grupul, acţionând la ordinele unor spioni ucraineni, a pus la cale uciderea jurnalistului rus Vladimir Soloviov.

Putin a mai declarat că Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior, dar că astfel de încercări vor eşua. El a spus că
Agenţia Centrală de Informaţii americană direcţionează încercările de subminare a Rusiei şi consiliază guvernul ucrainean.

Putin a adăugat că organizaţii de presă străine şi reţele sociale sunt folosite de Occident pentru provocări împotriva forţelor armate ale Rusiei. Asemenea acţiuni, a spus el, trebuie oprite.

Potrivit FSB, au fost reţinuţi membri ai organizaţiei National socialism/White power (interzisă în Federaţia Rusă ca organizaţie teroristă), care plănuiau uciderea lui Soloviov la ordinele Kievului, scrie luni cotidianul rus Kommersant, în ediţia online.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de ...
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, respectiv rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi......
De ce Andalucia și Costa del Sol, Spania
De ce Andalucia și Costa del Sol, Spania
Andalucía nu este doar cea mai mare regiune autonomă a Spaniei, ci și una dintre cele mai diverse. Cu coaste mediteraneene ...
Numărul sosirilor a crescut cu cu 4,4%, în primele 11 luni din 2024. Topul ţărilor care au adus cei mai mulţi turişti străini în România
Numărul sosirilor a crescut cu cu 4,4%, în primele 11 luni din 2024. Topul ţărilor care au adus cei mai mulţi turişti ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au însumat ...
PIB estimat pentru T3 2024, în creștere cu 1,2% în a doua variantă provizorie
PIB estimat pentru T3 2024, în creștere cu 1,2% în a doua variantă provizorie
Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul III 2024 varianta provizorie (2), PIB a crescut cu 0,1 puncte procentuale ...