Putin afirmă că se pregătesc noi ‘provocări’ cu arme chimice în Siria

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că Rusia dispune de informaţii conform cărora în Siria se pun la cale noi 'provocări' cu arme chimice care să fie puse pe seama preşedintelui Bashar al-Assad şi a anunţat că intenţionează că sesizeze Organizaţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) cu solicitarea ca aceasta să investigheze atacul chimic de la Khan Shaykhun, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 15:07
Putin afirmă că se pregătesc noi 'provocări' cu arme chimice în Siria

‘Avem informaţii din mai multe surse care indică pregătirea unor astfel de provocări – nu le pot califica altfel – şi în alte regiuni ale Siriei, inclusiv în suburbiile de la sud de Damasc’, a declarat Putin după ce a fost întrebat de un ziarist dacă se aşteaptă la noi lovituri aeriene americane în Siria, cum a fost atacul cu rachete asupra bazei aeriene siriene de la Shayrat ca represalii ale SUA după atacul cu arme chimice din provincia Idlib.

‘Se intenţionează plasarea unor anumite substanţe şi utilizarea lor să fie pusă pe seama autorităţilor siriene’ a completat liderul de la Kremlin în declaraţiile acordate presei în timpul vizitei pe care o efectuează la Moscova preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.

Şi Ministerul rus al Apărării a susţinut că rebelii sirieni transportă substanţe toxice la vest de Alep şi de Khan Shaykhun, acesta din urmă fiind oraşul unde a fost consemnat atacul cu arme chimice din 4 aprilie, soldat cu aproape o sută de morţi.

‘Bashar al-Assad nu are niciun interes să folosească arme chimice. De altfel, armata siriană nu mai are astfel de arme’, arsenalul ei chimic fiind distrus între anii 2013 şi 2016 sub controlul Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), a mai menţionat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat emis la scurt timp după declaraţiile lui Putin.

‘Experţii OIAC au confirmat distrugerea a 10 din cele 12 situri utilizate pentru stocarea şi fabricarea armelor chimice. Cele două care au mai rămas se regăsesc în teritoriile aflate sub controlul aşa-zisei opoziţii’, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Putin a cerut ca atacuri de acest gen să fie mai întâi investigate înainte să se ia măsuri punitive şi a apreciat că situaţia creată după acest atac cu arme chimice poate fi comparată cu invazia americană în Irak în anul 2003, când Washingtonul a acţionat pe baza unor informaţii despre existenţa unor arme nucleare în această ţară, arme care apoi nu au fost niciodată găsite.

Liderul rus a anunţat în acest context că intenţionează să se adreseze OIAC pentru ca această organizaţie să investigheze atacul de la Khan Shaykhun.

Te-ar mai putea interesa și
Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul Justiției din SUA în privința procesului vizând prăbușirea a două avioane737 MAX. Compania plătește mai mulți bani, dar scapă de urmărirea penală
Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul Justiției din SUA în privința procesului vizând prăbușirea a două avioane737 ...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat vineri că a încheiat un acord de principiu cu Boeing pentru a-i permite să evite urmărirea penală într-un caz de fraudă deschis după ce......
Uber lansează în România cursele pe abonament, pentru care a fost dată în judecată pentru practici înșelătoare în SUA
Uber lansează în România cursele pe abonament, pentru care a fost dată în judecată pentru practici înșelătoare în SUA
Uber introduce în România Uber One, un abonament lunar sau anual care promite beneficii exclusive pentru utilizatorii frecvenți ...
Nicuşor Dan: Negocierile pentru formarea guvernului încep marți. Sunt patru partide la masă plus minoritățile
Nicuşor Dan: Negocierile pentru formarea guvernului încep marți. Sunt patru partide la masă plus minoritățile
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, ...
Uniunea Europeană își dorește să încheie un acord comercial cu SUA bazat pe respect și fără amenințări
Uniunea Europeană își dorește să încheie un acord comercial cu SUA bazat pe respect și fără amenințări
Uniunea Europeană lucrează de "bună credinţă" pentru a obţine un acord comercial cu SUA bazat pe "respect" şi nu pe ...