Putin anunţă o campanie ambiţioasă de repatriere a capitalului, vizând companiile şi demnitarii

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat startul unei campanii de repatriere a capitalului prin încetarea practicilor companiilor de a transfera banii în conturi offshore şi prin obligarea celor mai înalţi demnitari să renunţe la conturile din străinătate, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 15:02
Putin anunţă o campanie ambiţioasă de repatriere a capitalului, vizând companiile şi demnitarii

Rusia ar trebui să meargă înainte în privinţa legislaţiei anticorupţie care ar limita deţinerile de bani şi active ale demnitarilor în străinătate, a declarat miercuri Vladimir Putin în primul discurs privind starea naţiunii din actualul mandat de preşedinte, început în luna mai.

Noile reguli vor fi extinse către cei mai importanţi lideri, inclusiv preşedintele, premierul şi familiile lor, a adăugat Putin.

Liderul de la Moscova şi alianţii săi vor să repatrieze active evaluare la 1.000 miliarde de dolari, în încercarea de a stimula economia şi a încuraja investiţiile în tehnologii noi, pentru a diversifica producţia dincolo de exploatarea resurselor naturale, principala sursă de creştere economică.

Estimările indică pentru anul viitor o creştere a economiei Rusiei cu 3,6%, faţă de o dinamică anuală medie de 7% în timpul primelor două mandate ale lui Putin.

„Cum să ai încredere într-un oficial sau în politicieni care fac declaraţii curajoase despre bunăstarea Rusiei, apoi încearcă să-şi transfere fondurile, banii, în străinătate? Proprietăţile din străinătate ar trebui declarate indiferent, iar oficialii ar trebui să precizeze valoarea lor şi sursa veniturilor din care au provenit banii pentru acele tranzacţii”, a afirmat Putin.

Preşedintele rus a început astfel cea mai ambiţioasă campanie anticuropţie din timpul mandatelor sale, criticându-l pe ministrul Apărării, Anatoly Serdyukov, pentru acuzaţiile de corupţie aduse subordonaţilor săi.

Un deputat care face parte din Frontul Popular, formaţiunea care îl sprijină pe Putin în Duma de Stat, a declarat miercuri că legislativul ar putea oferi amnistie celor care repatriază voluntar banii ţinuţi în conturi din străinătate.

Guvernul ar trebui de asemenea să reformeze justiţia şi legislaţia pentru a opri „fuga” de jurisdicţia autorităţilor ruse. Putin a cerut Executivului să pregătească propuneri pentru a „de-offshoriza” economia, inclusiv prin utilizarea burselor ruse în cazul privatizării activelor statului.

„Antreprenorii noştri sunt de multe ori criticaţi pentru că sunt nepatrioţi. Nouă din 10 tranzacţii semnificative derulate de mari companii ruseşti, inclusiv din rândul celor deţinute parţial de stat, nu se desfăşoară sub auspiciile legii ruse”, a arătat Putin.

Ruşii au cheltuit anul trecut 12 miliarde de dolari pentru cumpărarea de proprietăţi în străinătate, faţă de 5,5 miliarde de dolari pe an în 2007 şi 2008. Ieşirile nete de capital au totalizat în 2011 peste 80 milioane de dolari, dublu faţă de 2010, şi s-ar putea menţine în apropiere de acest nivel în acest an, la circa 75 miliarde de dolari, potrivit datelor Ministerului Economiei de la Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...