Putin are probleme mai importante decât soarta lui Snowden, susţine Kremlinul

Preşedintele Vladimir Putin are dosare mai importante de gestionat decât soarta fugarului american Edward Snowden, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.
Economica.net - vin, 19 iul. 2013, 19:39
Putin are probleme mai importante decât soarta lui Snowden, susţine Kremlinul

‘Aţi văzut agenda prezidenţială? Acolo sunt înscrise probleme mai importante decât Snowden, cum ar fi dezvoltarea regiunilor Sahalin şi Cita’, a declarat Peskov.

În contextul tensiunilor din relaţiile ruso-americane provocate de refugierea pe aeroportul moscovit Şeremetievo a fostului consultant al CIA care a deconspirat un vast program de spionaj electronic al serviciilor secrete americane, publicaţia The New York Times a scris joi că vizita preşedintelui Barack Obama la Moscova, în marja summitul G20 din luna septembrie, ar putea fi anulată unilateral de către liderul de la Casa Albă.

Preşedintele Putin a încercat miercuri să calmeze tensiunile din jurul cazului Snowden, declarând ‘că relaţiile dintre state sunt mult mai importante decât disputele în jurul activităţilor serviciilor speciale’, după ce cu o zi în urmă fostul consultant CIA, a cărui extrădare Washingtonul o solicită insistent Moscovei, a înaintat autorităţilor ruse o cerere de azil temporar.

Ulterior, avocatul lui Snowden a declarat că acesta se gândeşte inclusiv să ceară cetăţenia rusă. Întrebat vineri în legătură cu această posibilitate, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns: ‘Va fi examinată orice solicitare pentru acordarea cetăţeniei venită din partea oricărei persoane’.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...