Putin avertizează că sancțiunile occidentale impuse Rusiei ar putea să aibă consecințe catastrofale asupra pieței energiei
„O utilizare mai pronunţată a politicii sancţiunilor poate antrena consecinţe încă şi mai grave, fără a exagera, poate chiar catastrofale, pentru piaţa mondială a energiei”, a spus liderul de la Kremlin la o întâlnire televizată cu oficiali ruşi.
„Sancţiunile împotriva Rusiei provoacă multe pagube exact ţărilor care le impun”, a mai afirmat Putin, o frază pe care o repetă adesea, observând creşterea puternică a preţurilor la energie în ţările occidentale.
El şi-a exprimat satisfacţia că alte ţări producătoare de petrol rezistă cererilor occidentale de a creşte producţia de petrol pentru a compensa petrolul rus boicotat şi a împiedica o creştere a preţurilor.
Ofensiva lansată la sfârşitul lui februarie de Moscova în Ucraina a provocat o ploaie fără precedent de sancţiuni occidentale, între care un embargo asupra petrolului rusesc impus de Bruxelles şi Washington.
Moscova, în replică la sancţiunile occidentale, a redus în ultimele săptămâni livrările de gaze către europeni, mereu foarte dependenţi de hidrocarburile ruseşti în pofida recentelor lor eforturi pentru diversificarea furnizorilor.
Tranzitul gazului rusesc prin Ucraina a atins un minim istoric în luna iunie. La acest lucru se adaugă incertitudinea tot mai mare în Germania înainte de oprirea totală, începând de luni, a gazoductului Nord Stream 1, din cauza unor lucrări de mentenanţă.
În consecinţă, preţurile la energie au crescut spectaculos, alimentând o creştere rapidă a inflaţiei care riscă să afecteze pe termenul lung consumul.