Putin avertizează în legătură cu subestimarea ameninţării cu războiul nuclear

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi că există în lume o tendinţă crescândă de a subestima ameninţarea cu un război nuclear, relatează agenţia DPA.
Economica.net - joi, 20 dec. 2018, 11:03
Putin avertizează în legătură cu subestimarea ameninţării cu războiul nuclear

”Această tendinţă are loc şi este chiar din ce în ce mai mare”, a declarat Putin jurnaliştilor la Moscova. ”Constatăm în prezent o prăbuşire a sistemului internaţional de control al armelor”, a adăugat el.

Liderul de la Kremlin a avertizat că războiul nuclear ”poate duce la moartea întregii civilizaţii şi posibil chiar a întregii planete”.

Pericolul unui război nuclear este ”într-un fel ascuns, estompat. El pare imposibil sau nu atât de important”, a mai spus Putin în conferinţa sa de presă anuală.

Rusia îşi va îndrepta arsenalul spre eventuale rachete desfăşurate de SUA după retragerea din INF

Dacă SUA vor desfăşura sisteme de rachete în Europa după ce se vor retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), Rusia va fi obligată să-şi îndrepte propriile rachete spre acele sisteme, a declarat joi seară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru Pervîi Kanal, transmit Xinhua şi RIA Novosti.

Peskov a fost rugat să comenteze declaraţiile preşedintelui Vladimir Putin, din conferinţa de presă anuală de joi, despre posibilitatea unui război nuclear în urma retragerii Statelor Unite din tratat.

‘Asistăm, în esenţă, la prăbuşirea sistemului internaţional de control al armamentelor şi la (începutul unei) curse a înarmării. Este foarte greu de imaginat cum va evoluţia situaţia (dacă SUA se retrag din tratatul INF). Dacă aceste rachete apar în Europa, noi ce ar trebui să facem? Fireşte, va trebui să ne asigurăm propria securitate’, a afirmat liderul de la Kremlin, citat de Reuters.

‘Ei nu ar trebui să ţipe pe urmă că ne-am creat unele avantaje’, a adăugat Putin, subliniind că Rusia nu încearcă să obţină avantaje, ci să păstreze echilibrul.

‘Preşedintele a vrut să spună ceea ce a explicat în mod repetat. Retragerea din Tratatul INF ar putea rezulta în desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie în ţări europene (…) (Desfăşurarea acestor rachete în Europa) şi îndreptarea lor sau potenţiala lor îndreptare spre Rusia va conduce la Rusia să-şi îndrepte arsenalul de rachete spre aceste lansatoare de rachete pentru a crea paritate’, a declarat Peskov pentru primul canal al televiziunii ruse.

El a avertizat că aceasta va duce la ‘o evoluţie în spirală şi la repetarea situaţiei la care, din nefericire, am asistat în trecut’.

Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea Tratatului INF, încheiat în 1987 între fosta URSS şi SUA, referitor la eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Washingtonul, gata să discute măsuri de încredere cu Phenianul

Un emisar american a declarat vineri că ţara sa este dispusă să discute cu Phenianul măsuri de restabilire a încrederii, în timp ce Washingtonul îşi reînnoieşte eforturile de a convinge Coreea de Nord să renunţe la arsenalul său nuclear, informează France Presse.

Peninsula a cunoscut o detensionare spectaculoasă în acest an când preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în iunie la Singapore.

Trump şi Kim s-au angajat atunci asupra „denuclearizării complete a Peninsulei Coreea”, o formulă vagă supusă tuturor interpretărilor.

De atunci, negocierile între cele două ţări sunt în impas. Ambele părţi se acuză reciproc de rea-credinţă.

„Statele Unite nu au nicio intenţie să relaxeze sancţiunile unilaterale sau sancţiunile ONU”, a declarat Stephen Biegun, reprezentant special american pentru Coreea de Nord.

„Cu toate acestea, în contextul angajamentului nostru cu Coreea de Nord, suntem gata să explorăm o serie de alte lucruri care ar putea stabili încrederea”, a spus el.

„Există o serie de iniţiative pe care am dori să le studiem la începutul procesului de denuclearizare a Coreii de Nord”. El a refuzat să spună care ar putea fi.

Emisarul a declarat deja că Washingtonul va facilita acordarea de ajutoare „umanitare” organizaţiilor americane în Coreea de Nord prin relaxarea interdicţiei cetăţenilor americani de a vizita ţara izolată.

Cu o zi înainte, şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, şi-a exprimat speranţa în desfăşurarea unui nou summit între Kim şi Trump „la scurt timp după Anul Nou”.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...