Putin, cel mai puternic om din lume. În top este şi liderul Statului Islamic

Liderul autoproclamat al grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, apare pentru prima dată în clasamentul anual al celor mai puternice personalităţi din lume, întocmit de revista americană Forbes, care este condus de Vladimir Putin pentru al doilea an consecutiv, scrie Mediafax.
Economica.net - joi, 06 nov. 2014, 11:14
Putin, cel mai puternic om din lume. În top este şi liderul Statului Islamic

Irakianul Abu Bakr al-Baghdadi, care s-a autoproclamat în iunie calif al musulmanilor din lume şi a preluat din 2010 conducerea jihadiştilor din gruparea Stat Islamic care controlează teritorii importante din Irak şi Siria, se află pe locul 54 în acest clasament.

Statele Unite, aflate în război împotriva organizaţiei Stat Islamic de la începutul lui august, au oferit o recompensă de 10 milioane de dolari pentru capturarea sa.

Preşedintele rus Vladimir Putin, după ce a anexat Crimeea în martie, a orchestrat conflictul în Ucraina, a semnat cu China un contract de miliarde de dolari pentru construcţia unui oleoduct, şi-a consolidat poziţia în fruntea acestui clasament, în faţa preşedintelui american Barack Obama.

Citeşte mai mult pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...