Putin cere plata gazelor rusești în ruble începând de astăzi, dacă nu, oprește gazul! Ce poziții au clienții europeni ai Gazprom

Vladimir Putin a anunțat joi că începând din 1 aprilie Gazprom nu va mai accepta de la clienții săi europeni decât ruble pentru gazele pe care le livrează în UE. Europenii se pregătesc de ce e mai rău, deși miercuri rușii îi liniștiseră pe nemți, spunându-le că pot plăti în continuare gazul în euro.
Mihai Nicuţ - joi, 31 mart. 2022, 17:31
Putin cere plata gazelor rusești în ruble începând de astăzi, dacă nu, oprește gazul! Ce poziții au clienții europeni ai Gazprom

Președintele rus Vladimir Putin a semnat joi, 31.03.2022,  un decret prin care cumpărătorii străini ai gazului rusesc trebuie să plătească în ruble, începând cu 1 aprilie, iar contractele vor fi oprite dacă aceste plăți nu vor fi făcute, potrivit Reuters.

„Pentru a cumpăra gaze naturale rusești, trebuie să deschidă conturi de ruble în băncile rusești. Din aceste conturi se vor face plăți pentru gazele livrate începând de mâine”, a spus Putin într-o declarație televizată.

„Dacă nu se fac astfel de plăți, vom considera că aceasta este o neîndeplinire a obligațiilor din partea cumpărătorilor, cu toate consecințele care decurg de aici. Nimeni nu ne vinde nimic gratis și nici nu vom face acte de caritate – contractele existente vor fi oprite.”

Rusia furnizează aproximativ o treime din gazul Europei, așa că energia este cea mai puternică pârghie de care dispune Putin, în timp ce acesta încearcă să riposteze împotriva sancțiunilor occidentale cu privire la invazia sa în Ucraina. Decizia sa de a impune plata gazelor în ruble, anunțată săptămâna trecută, a impulsionat moneda rusă, care a scăzut la minime istorice după invazia din 24 februarie, dar și-a revenit ulterior.

Ce le-au spus rușii nemților

Totuși pe 30 martie, președintele rus îi asigura pe germani, principalii clienți ai Gazprom, că nu se va schimba nimic și că plățile se vor face în euro, ca până acum, cel puțin deocamdată.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a declarat că Putin l-a asigurat pe Scholz că plățile din Europa luna viitoare „vor continua să fie în euro și vor fi transferate ca de obicei către Gazprom Bank, care nu este supusă sancțiunilor”, și că aceasta se va ocupa de conversia în ruble.

Hebestreit a adăugat că președintele Putin a subliniat că „nimic nu se va schimba pentru partenerii contractuali europeni” atunci când noul sistem de plată cerut de Moscova va intra în vigoare la 1 aprilie.

„Cancelarul Scholz nu a fost de acord cu această procedură, dar a solicitat informații în scris pentru a o înțelege mai bine”, a subliniat Hebestreit.

Clienții occidentali au spus că vor plăti în dolari sau euro

Grupul G7, al principalelor state industrializate, a respins recent cererea Rusiei ca gazul exportat să îi fie plătit în ruble. Vorbind după o reuniune online a miniştrilor energiei ai statelor G7, pe care a prezidat-o, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a precizat că aceştia au convenit că cererea de plată în ruble constituie „o încălcare unilaterală şi clară a contractelor existente”. Contractele care au fost încheiate se aplică în continuare, a spus el. „Aceasta înseamnă că plata în ruble nu este acceptabilă”, a subliniat Habeck. „Tentativa lui Putin de a ne diviza este evidentă. Nu vom fi divizaţi, iar răspunsul ţărilor din G7 este clar: acordurile vor fi respectate”, a mai afirmat ministrul german.

Aceeași poziție o are și România, care însă importă mai puțin gaz din Rusia, și prin intermediari, poziție exprimată de ministrul Energiei. „România nu are contracte directe cu Gazprom, companiile din România private, sau Romgaz, nu au contract cu Gazprom. Sunt diverşi intermediari, traderi de gaze, care au contracte în special cu companii private din România şi vând gazul pe piaţa românească în lei. Acum, cum e contractul, sunt convins că nu e în ruble contractul între companii, şi mi-e greu să cred că poate fi schimbat aşa de pe o zi pe alta între o companie intermediară şi o companie privată. Eu nu cred în posibilitatea schimbării în România a contractelor în ruble. Şi apoi este problema acelor companii intermediare care au contact la rândul lor cu Gazprom”, a spus Popescu

Totuși, Occidentul se pregătește de o sistare a livrărilor

Germania a declanșat miercuri un plan de urgență pentru administrarea rezervelor de gaz, plan care ar putea duce la raționalizarea energiei pentru cea mai mare economie europeană, dacă cererea Rusiei de a plăti cu ruble combustibilul livrat va duce la întreruperea aprovizionării, potrivit unei știri Reuters de ieri. „Faza inițială de alertă” a planului german înseamnă că o echipă de criză formată din reprezentanți ai ministerului Economiei, ai autorității de reglementare și ai sectorului privat vor monitoriza importurile de gaz și rezervele din depozite. Oficialii de la Berlin au declarat că rezerva de gaz a Germaniei este garantată deocamdată, dar le-a cerut consumatorilor și companiilor să reducă consumul, spunând că „fiecare kilowatt-oră contează”. Dacă rezervele scad, autoritatea germană de reglementare în domeniu poate raționaliza gazul, începând cu industria. Vor fi prioritizate la consum gospodăriile, spitalele și alte instituții din infrastructura critică.

Grecia a cerut o întrunire de urgență a furnizorilor, guvernul olandez a spus că le va cere consumatorilor să consume mai puțin gaz, autoritatea de reglementare din Franța le-a transmis consumatorilor să nu intre în panică.

Anul trecut, România a importat circa 3,7 miliarde de metri cubi de gaze rusești, în condițiile unui consum de peste 12 miliarde. Ambele valori sunt în creștere, în condițiile în care producția internă scade accentuat.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...