Putin denunţă încercările de a „alunga” Huawei de pe pieţele mondiale şi de a transforma dolarul în „instrument de presiune”

Preşedintele rus Vladimir Putin a condamnat vineri încercările de a "alunga" de pe pieţele mondiale compania chineză de telecomunicaţii Huawei, bănuită de spionaj de autorităţile americane, relatează AFP.
Economica.net - vin, 07 iun. 2019, 14:30
Putin denunţă încercările de a

Putin a denunţat „tentativele de a alunga brutal Huawei de pe pieţele internaţionale”, în cadrul sesiunii plenare a forumului economic de la Sankt Petersburg, în prezenţa omologului său chinez, Xi Jinping.

„Deja în unele cercuri se vorbeşte de primul război tehnologic din epoca digitală”, a adăugat liderul de la Kremlin.

La rândul său, preşedintele chinez a asigurat că Beijingul este gata să „împărtăşească” tehnologia 5G „cu toţi partenerii săi”, în pofida neîncrederii cu care se confruntă în prezent gigantul chinez al telecomunicaţiilor.

În mai, administraţia preşedintelui american Donald Trump a interzis companiilor din SUA să comercializeze echipamente Huawei, pe care îl bănuieşte de spionaj în folosul Beijingului. Decizia în acest sens, ce urmează să intre în vigoare în trei luni, ameninţă supravieţuirea companiei, având în vedere dependenţa ei de cipurile americane, afirmă o serie de experţi.

Mai multe firme au luat deja distanţă de Huawei, între care Google, al cărei sistem Android este folosit pe marea majoritate a smartphone-urilor din lume. Totuşi, miercuri Huawei a reuşit să încheie un acord în Rusia pentru dezvoltarea unei reţele 5G, cu compania nr. 1 de telefonie mobilă rusă MTS, aminteşte France Presse.

Vineri, la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a mai acuzat şi că dolarul american a devenit un „instrument de presiune” folosit de Washington şi trece printr-o scădere a „încrederii”, îndemnând la „regândirea rolului” monedei americane în sistemul financiar mondial.

Autorităţile din Rusia – supusă unor drastice sancţiuni economice de către SUA, dar care depinde în mare măsură de dolar în schimburile sale comerciale, mai ales în comerţul cu hidrocarburi – susţin de multă vreme „dedolarizarea” economiei ruse şi folosirea monedelor locale în schimburi cu parteneri cum este China.

Potrivit Băncii Centrale a Rusiei, între 2013 şi 2017 plăţile în dolari americani în cadrul exporturilor ruse de bunuri şi servicii au scăzut de la 80% la 68%, iar cele în euro au crescut de la 9% la 16% şi cele în ruble de la 10% la 14%.

În octombrie, vicepremierul rus Iuri Borisov a anunţat că India va plăti în ruble achiziţionarea sistemului antiaerian rus S-400.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...