Putin despre reacţia SUA la scrisoarea trimisă de el Europei: Nu este frumos să citeşti scrisorile altora

'Nu este frumos să citeşti scrisorile altora', astfel a răspuns vineri preşedintele rus Vladimir Putin la comentariile venite de la Washington după ce el le-a adresat liderilor europeni o scrisoare în care îi avertizează că aprovizionarea cu gaze a ţărilor europene poate fi afectată de neplata datoriilor Kievului faţă de Moscova, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 19:37
Putin despre reacţia SUA la scrisoarea trimisă de el Europei: Nu este frumos să citeşti scrisorile altora

În respectiva scrisoare, trimisă joi către şefii de stat din 18 ţări europene care importă gaze din Rusia, între care şi România, liderul de la Kremlin le solicită acestora să organizeze convorbiri la nivel înalt în vederea stabilizării economiei Ucrainei şi pentru ca aceasta să plătească Gazpromului datoria acumulată, notând că în caz contrar asigurarea fluxului normal de gaze naturale ruseşti către statele europene ar putea fi afectată.

După anunţul expedierii acestei scrisori, un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, Jennifer Psaki, a acuzat Rusia că ‘foloseşte energia ca instrument de coerciţie împotriva Ucrainei’, întrucât a majorat semnificativ preţul gazelor naturale pe care le livrează acestei ţări.

‘Nu este frumos să citeşti scrisorile altora. Eu nu lor le-am scris (Statelor Unite), ci consumatorilor de gaze din Europa. Cu toţii suntem obişnuiţi ca prietenii noştri americani să asculte, dar să tragi cu ochiul este foarte urât’, a spus Putin în timpul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al Rusiei.

Referindu-se la datoria Ucrainei, estimată de Gazprom la 2,2 miliarde de dolari, liderul de la Kremlin a declarat că Rusia nu poate suporta singură această sumă, motiv pentru care s-a adresat liderilor europeni cu solicitarea de a organiza o reuniune în vederea găsirii de soluţii de susţinere a economiei ucrainene, astfel încât aceasta să nu intre în faliment.

‘Prăjiturelele de pe Maidan nu ajung. Nu sunt suficiente pentru a evita căderea economiei ucrainene într-un haos total’, a ironizat Putin, făcând aluzie la Victoria Nuland, adjuncta secretarului american de stat, care în timpul protestelor de la Kiev împotriva regimului pro-rus condus de Viktor Ianukovici le-a distribuit manifestanţilor produse de patiserie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Administrația „Apele Române” a închiriat la licitație 22 de sectoare de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Administrația „Apele Române” a închiriat la licitație 22 de sectoare de plajă pentru o perioadă de 10 ani
O nouă etapă de licitaţie pentru închirierea plajelor pentru următorii zece ani (sezonul estival 2025-2034) a fost finalizată, din cele 40 de sectoare de plajă scoase la licitaţie fiind......
Agențiile Fitch și S&P Global au îmbunătățit ratingul Bulgariei
Agențiile Fitch și S&P Global au îmbunătățit ratingul Bulgariei
Agenţiile internaţionale de evaluare financiară Fitch Ratings şi S&P Global Ratings au îmbunătăţit ratingul pentru ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că Centrul pentru Arși Gravi de la Târgu Mureș va fi deschis în prima jumătate a anului 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că Centrul pentru Arși Gravi de la Târgu Mureș va fi deschis în ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, vineri, în timpul vizitei de lucru efectuate la Târgu Mureş, ...
Poșta Română cumpără 24 de camioane și 12 remorci, pentru care a alocat peste 25 de milioane de lei
Poșta Română cumpără 24 de camioane și 12 remorci, pentru care a alocat peste 25 de milioane de lei
Compania Naţională "Poşta Română" va cumpăra pentru serviciul de curierat 24 de camioane şi 12 remorci pentru care ...