Putin discută în Consiliul rus de Securitate situaţia din Ucraina după încetarea armistiţiului

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut marţi o reuniune cu membrii Consiliului rus de Securitate pentru a discuta situaţia din Ucraina 'care se înrăutăţeşte rapid' după încetarea armistiţiului în estul fostei republici sovietice, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, citat de ITAR-TASS.
Economica.net - mar, 01 iul. 2014, 16:03
Putin discută în Consiliul rus de Securitate situaţia din Ucraina după încetarea armistiţiului

”În cadru reuniunii a avut loc o dezbatere detaliată a situaţiei din Ucraina care se înrăutăţeşte rapid după ce preşedintele Poroşenko (Petro Poroşenko, preşedintele ucrainean, n.red) a dat ordinul ca regimul de încetare a focului să ia sfârşit’, a precizat Peskov.

La reuniune au fost prezenţi, între alţii, preşedinţii celor două camere ale parlamentului federal (Duma şi Consiliul Federaţiei), respectiv Valentina Matvienko şi Serghei Narîşkin, secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patruşev, şeful administraţiei prezidenţiale Serghei Ivanov, ministrul de externe Serghei Lavrov, ministrul apărării Serghei Şoigu, ministrul de interne Vladimir Kolokolţev, precum şi directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB) Aleksandr Bortnikov.

Preşedintele Vladimir Putin declara anterior, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorii Rusiei în străinătate, că preşedintele Poroşenko poartă de acum înainte întreaga responsabilitate pentru situaţia din estul Ucrainei, după ce el a refuzat să prelungească armistiţiul, în pofida intenselor apeluri venite din partea Moscovei şi a liderilor europeni ca regimul de încetare focului să fie prelungit.

Te-ar mai putea interesa și
Portughezii de la EDP inaugurează cel mai mare parc solar al lor din România, în Timiș
Portughezii de la EDP inaugurează cel mai mare parc solar al lor din România, în Timiș
EDP, prin intermediul EDP Renewables, a inaugurat centrala fotovoltaică Albina din județul Timiș și a ajuns la o capacitate instalată combinată în eolian și fotovoltaic de peste 570 MW în......
Cât este pensia medie lunară în primele trei luni din 2025 şi cu cât a crescut faţă de primul trimestru din 2024
Cât este pensia medie lunară în primele trei luni din 2025 şi cu cât a crescut faţă de primul trimestru din 2024
Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut, în primul trimestru din 2025, comparativ ...
Anunţ din Iran după atacul Israelului
Anunţ din Iran după atacul Israelului
Ministrul de externe iranian Abas Araqchi a declarat vineri că ţara sa are "dreptul legitim" de a răspunde la bombardamentele ...
Siturile nucleare de la Fordo, Ispahan și Natanz neafectate de atacurile israeliene
Siturile nucleare de la Fordo, Ispahan și Natanz neafectate de atacurile israeliene
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), aflată în contact cu Teheranul, a declarat vineri că siturile ...