Putin îi spune lui Xi că vrea să întărească cooperarea militară ruso-chineză

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că doreşte să întărească cooperarea militară cu China, în cadrul unei videoconferinţe cu liderul chinez Xi Jinping, lăudând rezistenţa Moscovei şi Beijingului în faţa "presiunii" occidentale, relatează France Presse şi Reuters.
AGERPRES - vin, 30 dec. 2022, 14:51
Putin îi spune lui Xi că vrea să întărească cooperarea militară ruso-chineză

„În contextul presiunii şi provocărilor fără precedent din partea Occidentului, ne apărăm poziţiile de principiu”, a spus Putin.

Potrivit acestuia, „coordonarea dintre Moscova şi Beijing pe scena internaţională (…) serveşte la crearea unei ordini mondiale juste bazate pe dreptul internaţional”.

„Cooperarea militară şi tehnică (ruso-chineză) ce contribuie la securitatea ţărilor noastre şi la menţinerea stabilităţii în regiuni cheie ocupă un loc special”, a subliniat el.

Preşedintele rus a subliniat de asemenea că cele două puteri „intenţionează să consolideze cooperarea dintre forţele armate ale Rusiei şi ale Chinei”.

Confruntată cu sancţiuni occidentale grele din cauza ofensivei sale împotriva Ucrainei, Rusia a căutat în ultimele luni să-şi consolideze legăturile cu Asia, în special cu China, care s-a abţinut totuşi să susţină atacul Rusiei împotriva vecinului său, notează AFP.

Printre altele, Putin a anunţat vineri că îl aşteaptă pe omologul său chinez să vină „în primăvara” anului 2023 în Rusia pentru „o vizită de stat”, care va fi o premieră de la începutul pandemiei de COVID-19 şi o demonstraţie publică de solidaritate din partea Beijingului pe fondul campaniei militare a Rusiei în Ucraina, notează Reuters.

În remarci introductive la conferinţa video între cei doi lideri transmisă la televiziunea de stat, Putin a spus: „Vă aşteptăm, dragă domnule preşedinte, dragă prietene, vă aşteptăm în primăvara viitoare într-o vizită de stat la Moscova”.

Vorbind timp de aproximativ opt minute, Putin a declarat că relaţiile Rusia-China cresc în importanţă ca factor stabilizator şi că el urmăreşte să aprofundeze cooperarea militară dintre cele două ţări.

În răspunsul său, Xi a declarat că China este gata să amplifice cooperarea strategică cu Rusia pe fondul a ceea ce el a numit o situaţie „dificilă” în lume în general.

Moscova şi Beijingul se prezintă ca o contrapondere geopolitică faţă de Statele Unite şi aliaţii lor. Ele au efectuat mai multe exerciţii militare comune în ultimele luni, inclusiv manevre navale în această săptămână în Marea Chinei de Est.

Rusia încearcă de asemenea să-şi sporească livrările de gaze către economia chineză, care este un mare consumator de hidrocarburi, în timp ce europenii sunt hotărâţi să scape de dependenţa de energie rusă.

Te-ar mai putea interesa și
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna precedentă, până la 594,9......
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea taxelor
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea ...
În contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică și corectare a deficitului bugetar, 11 asociații și ...
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său ...
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid ...